Corina Fusu, despre sesiunea de BAC şi comanda de stat pentru studiile superioare

Sesiunea de bacalaureat în anul curent se va desfăşura după metodologia aprobată pentru anul de învăţământ 2014-2015. Examenele în continuare vor fi susţinute în centrele de BAC supravegheate video. Despre aceasta a comunicat ministrul educaţiei, Corina Fusu, în cadrul şedinţei Comisiei de profil parlamentare la solicitarea deputaţilor socialişti. Ministrul a vorbit şi despre proiectul comenzii de stat pentru studiile profesionale, colegiale şi universitare din anul curent, menţionând că locurile prevăzute în învăţământul superior şi cel tehnic sunt în diminuare faţă de anul precedent, transmite IPN.

„Examenele de BAC în 2016 se vor desfăşura după aceeaşi metodologie aprobată pentru anul şcolar 2014-2015. În acest an vor fi 22 de mii de candidaţi, care vor susţine examenele în 100 de centre dotate cu camere de luat vederi”, a spus ministrul educaţiei. În acest an este o modificare care constă în faptul că acei candidaţi care au certificat internaţional ce atestă competenţele lingvistice în limba engleză şi franceză vor trebui să prezinte un certificat Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământ.

Cât ţine de proiectul de admitere la studii universitare şi profesionale în anul curent, Corina Fusu a comunicat că pentru învăţământul profesional-tehnic proiectul comenzii de stat prevede 9,5 mii de locuri, mai puţin decât anul trecut. Pentru colegii sunt preconizate 6,4 mii de locuri. În învăţământul universitar, la ciclul de licenţă, sunt prevăzute 17,5 mii de locuri, la fel în diminuare faţă de anul precedent. Peste 5,9 mii de locuri sunt cu finanţare bugetară.

Deputatul Maria Ciobanu, referindu-se la sesiunea de BAC, a solicitat ca preşedintele centrului de bacalaureat să nu fie directorul liceului în cadrul căruia va fi instalat centrul,deoarece această persoană ar cunoaşte toate căile din cadrul instituţiei.

În altă ordine de idei, conform raportului ministrului, pentru anul 2016, Ministerul Educaţiei a propus administrarea a 1,6 miliarde de lei. Asta în ceea ce ţine de instituţiile din subordinea ministerului. În total, însă, pentru educaţie statul oferă 8,8 miliarde de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.