Noul ministru al educaţiei, Corina Fusu, este dispusă să continue practica supravegherii video a examenelor de bacalaureat, în condiţiile în care anterior Partidul Liberal, formaţiune din care face parte, a criticat dur această iniţiativă. Corina Fusu şi-a anunţat poziţia în Parlament, cadrul sesiunii de întrebări-răspunsuri care a anticipat votul de încredere pentru noul guvern, transmite IPN.
Corina Fusu a declarat că practica altor state demonstrează că instalarea camerelor video la examene reprezintă un impuls pentru elevi şi pentru profesori de a studia mai conştiincios şi de a deveni mai responsabili. „Practica va fi continuată, însă vom revedea condiţiile de susţinere a examenelor de BAC pentru a diminua din stresul elevilor”, a menţionat Corina Fusu.
La o altă întrebare, Fusu a răspuns că va continua implementarea reformelor demarate de predecesoarea sa, Maia Sandu, fiind consultaţi experţi din România, dar şi din alte state europene. Aceasta a mai spus că îşi propune să readucă prestigiul meseriilor de profesor şi educător, dar şi a întregului sistem asupra căruia planează suspiciuni că ar fi unul corupt.
În aprilie 2013, fruntaşii Partidului Liberal cereau Ministerului Educaţiei să renunţe la camerele de supraveghere în centrele de BAC, motivând că tinerii ar putea rata probele din cauza stresului. Corina Fusu declara atunci că atitudinea poliţienească, apriori suspicioasă faţă de copii, induce o stare de psihoză inutilă şi inacceptabilă în mediul şcolar.