Copilul dispărut pe 9 mai nu a fost încă găsit

Copilul de doi ani din localitatea Bobulești, raionul Florești, dispărut pe 9 mai, nu a fost încă găsit. Oamenii legii, împreună cu sătenii, au verificat locuințele părăsite, fântânele și alte locuri dosite, dar fără rezultat.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Florești, Dina Fomin, a declarat pentru IPN că inspectorii de patrulare au verificat fiecare mașină care a intrat și a ieșit din localitate. Polițiștii în continuare sunt prezenți în localitate.

Ofițerul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Liliana Pușcașu, a declarat că scafandrii au căutat șase kilometri în ambele direcții ale râului Răut, în zona unde copilul a fost văzut ultima oară, însă nu au depistat nimic.

Copilul de doi ani a dispărut pe 9 mai, oamenii legii fiind alertați în jurul orei 16.00. Micuțul a mers la plimbare împreună cu un alt copil din mahala. Aceștia au fost văzuți de o vecină, care a și observat într-un moment dat că a rămas doar unul dintre copii. Mama băiatului dispărut spune că l-a lăsat fără supraveghere pentru foarte puțin timp. Familia locuiește în nemijlocita apropiere de râu.

Persoanele care cunosc informații despre locul aflării copilului sau detalii în acest caz, sunt rugate să apeleze de urgență serviciile 901 sau 902.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.