Copil de doi ani s-a otrăvit cu solvent

Un băiat de doi ani din Slobozia, localitate din stânga Nistrului, a ajuns la spital după ce a băut solvent. Copilul a fost internat la terapie intensivă, iar acum este înafara oricărui pericol, transmite IPN.

Mama băiatului, o femeie de 33 de ani, vopsea un leagăn în curte, amestecând vopseaua cu acest produs chimic. Copilul, care se juca nu departe, a găsit recipientul ascuns în tufișuri, l-a deschis și i-a dus mamei capacul să i-l arate.

Presupunând că fiul ei ar fi putut ingera din solvent, femeia a apelat la medici. Copilul a petrecut o zi la terapie intensivă și încă câteva zile a rămas în spital sub supravegherea medicilor.  Acum este acasă, înafara oricărui pericol, precizează serviciul de presă al MAI de la Tiraspol.

Specialiștii atenționează părinții să fie mereu cu ochii pe cei mici. Substanțele periculoase să le păstreze într-un loc inaccesibil pentru copii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.