Copiii sunt purtați prin sistem până când pot trece din victimă în învinuit

Sistemul de drept național eșuează în sarcina pe care o are de a identifica infracțiunile de trafic de persoane, de a investiga și a trage la răspundere persoanele responsabile de comiterea acestor acțiuni ilegale. Modul în care sunt investigate și gestionate aceste cazuri nu respectă deloc principiul unei justițiii restaurative pentru copii. Minorii care sunt părți vătămate în cauze penale de trafic de copii ajung în penitenciar pentru acțiuni de exploatare sexuală a altor minori. Constatările aparțin Centrului internațional „La Strada” și vin în contextul Zilei mondiale împotriva traficului de persoane, care este marcată anual pe 30 iulie, transmite IPN.

Experții centrului menționează că, tocmai pentru că minorii au fost și ei traficați o perioadă îndelungată,  au ajuns să normalizeze prestarea serviciilor sexuale și implică, la rândul lor, alți copii în lanțul exploatării sau o fac la solicitarea traficantului lor. Doar în ultimii doi ani, Republica Moldova a recunoscut cel puțin cinci minore în calitate de bănuite în cauze de trafic de copiii, câteva dintre ele fiind în prezent în arest. Și deși, de nenumărate ori, „La Strada” a solicitat organelor competente date despre numărul de cauze penale de trafic de copii în care persoana bănuită sau învinuită este minoră, niciodată nu a primit un răspuns, invocându-se mereu faptul că asemenea statistici nu există.

Experții mai menționează că, nicio victimă minoră a traficului asistată de „La Strada” în ultimii cinci ani nu a beneficiat de un program social de reabilitare și reintegrare socială, așa încât să poată depăși trauma, să-și dezvolte niște abilități de reziliență și să revină la o viață normală. Toți acești minori, fără excepții, au revenit în stradă, continuând să presteze servicii sexuale pentru a-și câștiga existența, marea majoritatea fiind la scurt timp învinuiți pentru infracțiuni în care au figurat ca victime de la vârste fragede. Pentru că, oricât de vocale ar fi declarațiile autorităților în fața partenerilor externi, în Republica Moldova programe de reabilitare socială pentru minorii-victime ale traficului de ființe umane nu există.

„Am revenit la nivelul anilor 2000. Eforturile anti-trafic se clădesc astăzi pe cazurile închise pe seama minorilor pe care nu i-am putut sau nu am vrut să-i salvăm și să-i reintegrăm în societate când încă era posibil. Din contra, acești minori au fost purtați prin sistem, i-am chemat de câte ori a fost nevoie în fața organului de urmărire penală, pentru a depune mărturii în calitate de martori sau victime ale infracțiunilor, până în momentul în care a devenit ușor și comod să-i învinuim pentru aceleași infracțiuni”, a declarat Ana Revenco, directoare executivă a CI „La Strada” Moldova, citată într-un comunicat de presă.

În comunicat se mai spune că practica defectuoasă de pedepsire a victimelor traficului pentru infracțiuni săvârșite în legătură cu situația lor de expoatare este o încălcare gravă a dreptului lor legal garantat de standardele internaționale și de legislația națională. Este vorba despre sfidarea „principiului de nesancționare” transpus în prevederile internaționale de referință din domeniul drepturilor omului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.