„Copiii Prutului” – campanie pentru tinerii şi copiii din Republica Moldova şi România

Asociaţia Tinerilor Basarabeni (ATB) din Iaşi lansează campania „Copiii Prutului” în perioada 29 mai - 1 iunie. Acţiunea îşi propune apropierea tinerilor şi copiilor de pe ambele maluri ale Prutului în preajma Zilei Internaţionale a Copilului, transmite Info-Prim Neo. „Credem că tinerii pot fi reuniţi prin intermediul culturii, în primul rând. De asemenea, ne propunem să reînviem pasiunea pentru o activitate care se practică din ce în ce mai puţin, dar de care este nevoie din ce în ce mai mult – cititul”, se menţionează într-un comunicat de presă al organizatorilor. ATB îşi propune promovarea tinerelor talente, stimularea implicării civice de la o vârstă fragedă şi susţinerea valorilor şi a iniţiativelor democratice prin implicarea copiilor în acţiuni culturale. Potrivit programului campaniei, în zilele de 29 şi 30 mai la Iaşi, în Parcul Expoziţiei va fi organizată colectarea de cărţi pentru copii, cu genericul Cetatea Cărţii. Şcolile, liceele, grădiniţele şi bibliotecile din Iaşi vor fi invitate să doneze cărţi pentru copii. La 1 iunie va avea loc un concert vocal-instrumental caritabil, susţinut de Corala „Cantores Amicitiae”, dirijor Nicolae Gâscă şi Ansamblul de percuţie „Alternances”, conducător artistic Florian Simion. În program va fi Tudor Chiriac – Suita „De la Tiras pân’ la Tissa” pentru cor mixt.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.