Copiii din orfelinate vor mânca duminică ouă roşii şi cozonac

Copiii din orfelinatele şi centrele de plasament din ţară vor mânca de Sfintele Paşti ouă roşii şi cozonac. Administratorii instituţiilor spun că, deşi situaţia financiară nu le permite prea multe, nu-i pot lăsa pe copii fără atmosfera de sărbătoare, transmite Info-Prim Neo. Pentru copiii din Gimnaziul internat nr. 2 din Chişinău, Organizaţia „Misiune fără frontiere” a organizat un spectacol, iar un grup de tineri au organizat un concert cu genericul : „Nouă ne pasă”. Organizaţia „CERE” i-a distrat pe copii prin intermediul unor activităţi interactive, iar în cadrul proiectului „Părinţi adoptivi la distanţă” le va fi organizată o ieşire la pizza şi o masă de sărbătoare în dimineaţa zilei de Paşti, a comunicat directorul adjunct al gimnaziului, Svetlana Pavel. Copiii de la Gimnaziul internat nr. 3 din capitală, de asemenea au avut parte din două zile festive organizate de către organizaţia „Misiune fără frontiere”. „În ziua de Sfintele Paşti, Asociaţia „Andra” va pregăti un program special, cadouri şi masă de sărbătoare pentru copii”, a declarat directorul instituţiei, Igor Sander. Alţi manageri ai instituţiilor rezidenţiale spun că, deşi nu vor avea un program special, le vor pune copiilor pe masă măcar ouă roşii şi cozonac. Aceştia fac apel către cetăţeni să contribuie la crearea unei atmosfere de sărbătoare pentru aceşti copii. Sâmbătă, 14 aprilie, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va face o vizită copiilor de la casa de copii cu dizabilităţi mintale din Orhei, pe care o patronează, iar pe data de 17 aprilie premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, va vizita aceeaşi instituţie. Sâmbătă Vlad Filat va merge la gimnaziul-internat din satul Cărpineni, raionul Hâceşti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.