Copiii din Moldova și Ucraina vor învăța împreună datorită laboratoarelor EDUTech

Peste 80 de școli din Moldova sunt dotate cu laboratoare digitale EDUTech grație colaborării UNICEF și Ministerului Educației și Cercetării. Dintre acestea, 70 de laboratoare și-au început deja activitatea. Lansarea oficială a avut loc în cadrul unei vizite de lucru la Liceul Teoretic „Mihail Lomonosovˮ din orașul Orhei. De laboratorul din liceu vor beneficia peste 200 de elevi, dintre care 20 sunt copii din Ucraina, transmite IPN.

Evenimentul a fost organizat cu puțin înainte de a se împlini doi ani de război în Ucraina, perioadă în care copiii continuă să aibă nevoie de sprijin pentru a-și continua studiile. „Nu putem să nu ne aducem aminte motivul pentru care acest laborator a fost creat aici. Războiul din Ucraina este un act de violență asupra unui popor care a dorit să trăiască liber. Noi întotdeauna am condamnat acest lucru în cel mai ferm mod și ne bucurăm că putem să primim oaspeți din Ucraina în instituțiile din Republica Moldova și să le oferim condiții de studiu care se apropie de cele care le-au avut ei acasă”, a declarat ministrul de ramură, Dan Perciun.

Oficialul a spus că înființarea acestei rețele de laboratoare este o soluție pentru învățarea la distanță pentru copiii din Ucraina. „Noi vom continua să investim în digitalizare la nivelul întregului sistem de învățământ. Anul acesta, 235 de școli le vom dota cu clase de tip STEM, vom investi mai mult în ceea ce numim noi Rețeaua Școlilor Model, dar în egală măsură pentru toate instituțiile de învățământ din țară vom face un efort pentru a le dota cu table interactive și calculatoare”, a spus Dan Perciun.

Reprezentanta de țară UNICEF în Republica Moldova, Maha Damaj, a comunicat că, la ziua de azi, puțin peste două mii de copii refugiați ucraineni sunt înscriși în școlile și grădinițele din Moldova. Maha Damaj a menționat, de asemenea, că la laboratoarele EDUTech, copiii ucraineni se conectează la platformele de învățare online ale Ministerului ucrainean al Educației, în timpul orelor de școală, sub supravegherea și monitorizarea profesorilor ucraineni sau moldoveni, într-un mediu de învățare sigur și structurat, alături de colegii lor moldoveni, iar acest lucru facilitează eventuala lor înscriere în învățământul formal.

Laboratoarele EDUTech sunt dotate cu echipament și materiale moderne în domeniul tehnologiilor informaționale, care permit copiilor și profesorilor să exceleze în educație și să își atingă potențialul maxim. Mai mult, toți profesorii și specialiștii care activează în cadrul laboratoarelor sunt instruiți pentru a cunoaște standardele minime în domeniul protecției copilului, educației incluzive, prevenirii violenței în bază de gen. La fel, ei învăță cum să acorde primul ajutor psihosocial, să raporteze cazurile de abuz și neglijare a copiilor și beneficiază de cursuri de formare în domeniul IT și cel al învățării digitale.

Proiectul a fost inițiat cu suportul financiar al Guvernului Marii Britanii, Guvernului Italiei și al Fondului global al Națiunilor Unite pentru educație în situații de urgență și crize prelungite în contextul răspunsului de urgență la criza refugiaților din Ucraina.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.