Copiii din Moldova au evaluat respectarea propriilor drepturi

Pe parcursul sătămânii trecute, 26 de copii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani s-au întâlnit la Chişinău pentru a lansa o iniţiativă nouă de colectare a informaţiilor despre respectarea şi încălcarea drepturilor copilului în Republica Moldova. Ei au întocmit un raport pe care urmează să-l prezinte guvernului, ministerelor, reprezentanţilor autorităţilor locale şi altor adulţi care pot contribui decisiv la realizarea drepturilor copilului conform Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului, transmite Info-Prim Neo. Micii participanţi la lucrări au reprezentat 12 regiuni ale ţării şi au fost selectaţi printr-un concurs naţional la care au participat 200 de copii, lideri de opinie sau membri ai grupurilor de iniţiativă în comunităţile lor, se arată într-un comunicat al Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), căruia îi aparţine iniţiativa de a institui un asemenea grup de lucru. Potrivit reşedintelui CIDDC, Cezar Gavriliuc, „preocuparea asupra drepturilor copilului trebuie să fie continuă, nu doar o dată la cinci ani, atunci când ţara prezintă un raport către Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului”. Împreună cu raportul grupului de lucru din acest an şi cel pentru anul viitor, care va fi elaborat tot de copii, Grupul de lucru pentru monitorizarea Convenţiei privind Drepturile Copilului va contribui la elaborarea cărţii de buzunar „Cum să-mi apăr drepturile”, va realiza acţiuni de pledoarie la nivel local şi naţional şi va organiza, în următorii doi ani, Gala Drepturilor Copilului, menţionează sursa citată. CIDDC este o organizaţie neguvernamentală din Republica Moldova cu o experienţă de zece ani în promovarea drepturilor copilului şi a iniţiativelor de exprimare a opiniei copiilor. Iniţiativa „Copiii monitorizează respectarea propriilor drepturi” este sprijinită de mai mulţi finanţatori externi şi interni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.