Copiii cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare sunt invitaţi să participe la ediţia a V-a a programului DOR. Biroul Relații cu Diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat a lansat înscrierile la program în data de 24 martie, transmite IPN.
Programul DOR se desfăşoară în perioada 20-28 august, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova. Copiii care au vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani se pot înregistra online, pe www.dor.md, în perioada 25 martie - 25 aprilie. Participanții vor fi selectați în urma unui concurs în cadrul căruia vor exprima creativ, printr-un eseu, poezie, cântec, desen, fotografie sau video etc. conceptul de DOR în raport cu migrația. Prioritate vor avea persoanele care nu au mai participat până acum.
Pe parcursul a şapte zile de program, participanții vor avea posibilitatea să cunoască limba, tradițiile şi elementele de istorie prin implicarea directă în activități de învăţare interactive. Până în prezent, la programul DOR au participat peste 300 de copii din 15 țări. Participarea la programul DOR este gratuită, toate cheltuielile vor fi asigurate din bugetul de stat. Participanții acoperă însă cheltuielile de călătorie spre şi din Republica Moldova.