Copiii aflați la evidența Institutului Oncologic vor primi cadouri de sărbători. Acţiunea a fost posibilă datorită campaniei „Viața merită trăită”, prin intermediul căreia s-au colectat monede și bancnote în sumă totală de 94,5 mii de lei. Campania s-a desfăşurat la inițiativa și cu suportul magazinului de caritate Shop-Mesto.
Contactată de IPN, Inga Bostan, administratoarea magazinului, a precizat că până marţi, 29 decembrie, toate cadourile vor fi procurate și împachetate. „Suntem în căutarea câtorva cadouri pe care încă nu le-am găsit, dar azi le vom procura. Dulciuri vor fi procurate centralizat, pentru toţi, dar căutăm și cadouri speciale pe care și le doresc copiii, cum ar fi un instrument muzical sau anumite cărți. Noi am recepționat în total 52 de scrisori de la copii”, a menționat Inga Bostan.
Miercuri, 30 decembrie, va fi organizat un matineu în regim online, după care copiilor le vor fi repartizate cadourile. Cei care nu vor fi prezenți în instituţie, își vor primi cadourile mai târziu, când vor reveni pentru tratament, sau le vor fi transmise prin intermediul părinților.
Campania este organizată deja al nouălea an, dar este prima ediție în care Shop-Mesto și-a asumat organizarea