Copiii cu autism sunt discriminați, părinți

Copiii cu autism de cele mai multe ori sunt discriminați de colegii lor din școlile de cultură generală. Și în grădinițe situația e departe de a fi ideală. Iar părinții copiilor cu tulburări de spectru autist își doresc o susținere mai mare din partea statului, întrucât cheltuielile pentru tratament și reabilitare sunt enorme, susține Maria Kionig, director al Centrului de corecție pentru copii cu dificultăți de dezvoltare „Alegor” din capitală.

La 2 aprilie în lumea întreagă este marcată Ziua mondială a autismului, la care se alătură și Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit Mariei Kionig, unii părinți ai copiilor din școlile generale nu doresc ca fiul sau fiica lor să învețe într-o clasă în care este și un elev autist. Acești părinți explică refuzul lor prin faptul că elevii neurotipici ar putea imita comportamentul unui copil autist dacă se află mai multe ore lângă el. În asemenea condiții, copiii autiști sunt nevoiți să frecventeze școli și grădinițe speciale. 

Părinților care cresc și educă un copil autist nu le este deloc ușor să se descurce financiar, spune Maria Kionig. Pentru tratamentul și reabilitarea unui copil autist părinții au nevoie lunar de 10-20 de mii de lei.  În același timp, susținerea din partea statului pentru aceste familii este foarte modestă.  Pensia de dizabilitate a copilului, compensația pentru transport, alocația pentru îngrijirea copilului, toate acestea împreună fac 2000 de lei sau mai puțin. Mulți părinți nu pot să se angajeze în câmpul muncii, întrucât sunt nevoiți să meargă frecvent cu copilul la reabilitare. Dacă chiar și își găsesc un serviciu, trebuie să își caute asistent personal, care să stea cu copilul, dar doritori de a se angaja în calitate de asistenți personali nu prea există, întrucât statul îi remunerează cu doar 3-4 mii de lei lunar, a evidențiat directoarea Centrului „Alegor”.

O altă organizație obștească de protecție a copiilor cu autism și a familiilor acestora, Asociația „SOS Autism”, atenționează că  diagnosticarea autismului în Republica Moldova încă rămâne o provocare. Statisticile oficiale indică asupra unei creșteri a numărului de copii diagnosticați, de la 144 de copii în anul 2012 la 663 de copii în 2019. În același timp, doar în 2018 au fost identificați în cadrul unui studiu, efectuat împreună cu Societatea Narcologilor și Psihiatrilor din Moldova, 1400 de copii autiști.

Autismul sau tulburarea de spectru autist (TSA) este o tulburare gravă a proceselor normale de dezvoltare, care afectează limbajul, abilitățile de adaptare și interacțiune. Autismul nu se vindecă, dar cu intervenţie timpurie intensivă, unii copiii cu autism învață să ducă la maturitate o viaţă oarecum independentă. Prin terapie, copilul învaţă să vorbească și cum să se comporte. Statisticile arară că 40% dintre persoanele cu autism sunt non-verbale, iar 31% au o dizabilitate intelectuală. Aproape jumătate dintre persoanele cu autism se confruntă cu probleme de siguranță. Circa 28% dintre copiii de 8 ani cu autism au comportamente auto-vătămătoare – lovituri ale capului, mușcături ale brațelor și zgârierea pielii fiind printre cele mai frecvente. Aproape 2/3 dintre copiii cu autism cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani au fost agresați. Înecul rămâne principala cauză de deces pentru copiii cu autism.

Cu prilejul Zilei mondiale a autismului, marcată la 2 aprilie, în mai multe orașe ale Republicii Moldova, inclusiv în stânga Nistrului, vor avea loc un șir de evenimente, atât online cât și offline, prin care se va semnaliza încă odată necesitatea conștientizării existenței acestei tulburări. În anul curent, „SOS Autism” desfășoară o campanie cu genericul „Cere screeningul în autism! Crește șansele copilului tău la recuperare”. Campania are menirea să  informeze toți părinții care au copii de 18 luni despre necesitatea aplicării screeningului în autism, care se află în carnetul de dezvoltare al copilului la pagina 46. Screeningul în autism este un test care constă din 9 întrebări adresate părintelui plus observarea copilului și este esențial pentru diagnosticarea timpurie a autismului. Campania se va desfășura la TV (spot social) și pe rețele sociale (un șir de mesaje ale părinților copiilor cu autism, care își povestesc istoria și explică necesitatea efectuării screeningului în autism).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.