Copiii care cresc în orfelinate ajung la maturitate să-şi ascundă trecutul de frica de a nu fi marginalizaţi – o recunosc unii dintre ei. Ei spun că semenii din familii complete îi privesc cu o oarecare îngrijorare, chiar şi ca pe potenţiali infractori. Obişnuinţele pe care le obţin în instituţiile rezidenţiale nu îi pregătesc pentru o viaţă independentă şi nu îi încurajează să meargă mai departe. Chiar şi cei care demonstrează o reuşită bună la şcoală rar au şanse să ajungă la facultate. Fie în lipsă de cunoştinţe, fie că sunt orientaţi greşit, după absolvirea gimnaziilor-internat majoritatea dau preferinţă şcolilor profesionale.
„Directorii şi educatorii din instituţiile rezidenţiale spun că fac diferite seminare pentru copii, că li se vorbeşte despre instituţiile unde îşi pot continua studiile, dar ultimele chestionare completate de elevii clasei a noua din câteva instituţii rezidenţiale au demonstrat că ei nu cunosc elementarul: nu pot face diferenţa dintre un liceu, colegiu sau şcoală profesională. Aproape fiecare copil pe care îl întrebi ce profesie ar vrea să aibă ne propune să ne uităm la el şi să stabilim noi ce i s-ar potrivi”, a declarat pentru Info-Prim Neo Aliona Stepan, coordonator de proiecte al Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului.
Există cazuri când întreaga clasă este înscrisă la una şi aceeaşi instituţie de învăţământ, şi chiar la aceeaşi specialitate, fără să se ţină cont de preferinţele şi capacităţile copiilor. „Copiii orfani sunt priviţi ca potenţiali infractori, vagabonzi, persoane problematice. Avem un caz când o tânără a vrut să-şi continue studiile la Colegiul de Informatică din capitală, dar comisia de admitere a încercat să o convingă că nu va reuşi să înveţe acolo. Până să intervină asistentul social nu a fost posibil să fie înscrisă la studii, chiar dacă ea avea media notelor bună şi capacităţi destule”, a relatat Aliona Stepan.
Alexandru Cioroi, care a crescut în orfelinatul de la Cupcini şi acum este student la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, spune că cei care pleacă din instituţiile rezidenţiale au o soartă nu prea bună, fie ajung la puşcărie, fie hoinăresc pe străzi. „La orfelinate nu ne-a învăţat nimeni cum să ne facem o carieră. Dacă timp de ani la rând ţi se spune că vei fi infractor sau prostituată, nu ai cum să ajungi altceva”, a menţionat Alexandru Cioroi în reportajul „Singuri la poarta orfelinatelor”, realizat în cadrul campaniei „Discriminarea nu are inimă”.
Olga, o altă tânără care a crescut în orfelinat, recunoaşte că după ce a de acolo a ales să facă studii la Colegiul Tehnologic, pentru că acolo putea avea un loc de trai şi o bursă lunară. „Pe lângă faptul că nu avem aceleaşi posibilităţi ca şi copiii cu părinţi, mai şi suntem blamaţi. Am fost nevoită să-mi ascund trecutul şi identitatea pentru a nu fi discriminată de colegi. Acum îmi fac studiile la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” şi mai am prieteni de la orfelinate care au reuşit să facă facultate. Copiii orfani nu sunt aşa cum cred majoritatea: needucaţi, infractori, narcomani”, a spus tânăra.
Vicedirectorul pe probleme de educaţie al Gimnaziului-internat nr.2, Svetlana Pavel, contactată de Info-Prim Neo, a spus că toţi copiii orfani au posibilităţi de a-şi continua studiile. „În dependenţă de dorinţele şi posibilităţile copiilor aceştia au posibilitatea să urmeze o specialitate, fie la o şcoală profesională, fie la un colegiu. Unii reuşesc să studieze şi la facultate, mai puţini, dar sunt şi de aceştia”, a comunicat Svetlana Pavel.
Absolvenţii Gimnaziului-internat nr.2 dau preferinţă şcolilor profesionale, mai ales profesiilor de bucătar, frizer, constructor şi mecanic auto. „Mai comunicăm cu acei care au absolvit, au mari probleme de angajare, toţi angajatorii solicită experienţă de minimum un an, chiar şi de la tinerii care vor să fie frizeri. Pentru a acumula acea experienţă trebuie să începi undeva. Avem tineri care au reuşit mai uşor, dar sunt mai puţini”, a spus vicedirectorul instituţiei.
Şi Olga, şi Alexandru, orfanii care au reuşit să se înscrie la facultate, afirmă că cei care cresc în instituţiile rezidenţiale nu sunt mai puţin capabili decât cei cu familii complete. Copii îşi doresc să aibă informaţii destule şi şanse să-şi aleagă o profesie pe potrivă.
