Laptele matern ajută la întărirea imunităţii la nou-născuţi, iar copiii care sunt alăptaţi în prima oră de la naştere sunt mai puţin predispuşi să dezvolte pa parcursul vieţii diabet zaharat, obezitate sau afecţiuni respiratorii şi gastroentestinale. Totodată, alăptarea la sân are beneficii şi pentru mame pentru că pe parcursul vieţii au un risc mai mic să dezvolte cancer mamar, de col uterin şi ovarian, dar şi osteoporoză, transmite IPN.
Într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia Săptămânii Mondiale de Promovare a Alăptării, marcate în perioada 1-7 august, viceministrul sănătăţii, Svetlana Cotelea a declarat că este recomandată alăptarea copilului exclusiv la sân pe parcursul primelor 6 luni ale vieţii, şi chiar dacă se trece treptat la alimentaţie cu amestecuri alimentare medicii recomandă alăptarea copilului până la vârsta de 2 ani. „Există şi anumite reguli de alăptare. Este important ca prima alăptare să fie realizată în prima oră după naştere, să existe contactul direct între mamă şi bebeluş, este important să se evite utilizarea suzetelor şi a biberoanelor”, a spus viceministrul sănătăţii.
Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi, realizat de UNICEF şi Ministerul Sănătăţii, demonstrează că doar 60% din nou-născuţi din Republica Moldova sunt alăptaţi în prima oră după naştere, şi doar o treime dintre ei sunt alăptaţi exclusiv la sân în primele 6 luni ale vieţii. Cauzele care afectează alăptatul la sân ţin de starea fizică a mamei, adică oboseală, de lipsa susţinerii din partea partenerului şi a familiei, serviciului etc.
Svetlana Cotelea a subliniat că Ministerul Sănătăţii îşi propune către anul 2020 să atingă o rată de alăptare a copiilor la sân în primele 6 luni de viaţă de 60%, iar pentru aceasta au fost deja pregătite un set de iniţiative legislative. Astfel, mamele care alăptează vor putea să dispună de timp pe parcursul zilei de lucru să se deplaseze la domiciliu pentru a alăpta. Totodată, autorităţile mizează pe sprijinul agenţilor economici care să amenajeze spaţii speciale destinate alăptatului la locul de muncă.
În acest context, reprezentantul UNICEF în Moldova, Nune Mangasaryan, a menţionat că alăptarea la sân este principalul factor de reducere a mortalităţii în rândul copiilor. Astfel, alăptarea imediată, începând cu prima oră de la naştere poate împiedica 1 din cele 5 decese care pot fi prevenite, adică mai mult de jumătate de milion de copii la nivel global. „Dacă vrem să reducem mortalitatea în rândul copiilor, trebuie să încurajăm alăptatul la sân. În statele slab dezvoltate cele mai multe decese în rândul copiilor sunt înregistrate în primele zile de viaţă, şi poartă denumirea de mortalitate neonatală. În acest sens, rolul alăptatului la sân este enorm”, a spus reprezentantul UNICEF.
Nune Mangasaryan a mai adăugat că studiile recente au demonstrat că în cazul copiilor alăptaţi exclusiv la sân în primele ore de viaţă, şansele de supravieţuire sunt de două ori mai mari faţă de cei care nu sunt alăptaţi în prima oră de viaţă.