Violența în familie poate avea consecințe grave, iar victimă poate fi oricine, dar mai ales au de suferit femeile și copiii. Psihologul Lidia Gorceag, contactată de IPN, explică că violența în familie poate avea mai multe forme. Când copilul este bătut, îmbrâncit, pișcat sau tras de păr, putem vorbi despre un abuz fizic. Abuzul emoțional pare a fi mai lejer sau mai puțin dureros, dar foarte mulți copii spun că mai curând ar prefera să li se dea o palmă, decât să fie înjurați, criticați sau numiți cu cuvinte umilitoare, mai ales de către părinți. Abuzul, atât fizic, cât și emoțional poate duce la scăderea stimei de sine, la lipsa încrederii în forțele proprii. Deseori acești copii devin anxioși, agresivi, și eșuează în stabilirea unor relații de încredere cu persoanele din viața lor.
Abuzul sexual, mai ales între 10 și 15 ani, este cea mai complicată și mai răspândită formă de abuz față de copii, menționează psihologul. Agresori pot fi concubinii, frații, unchii, bunicii și chiar părinții biologici. Urmările nefaste pot apărea nu doar imediat după abuz, ci și mai târziu, în perioada tinereții, când persoanele abuzate în copilărie întâmpină dificultăți în stabilirea unei relații de încredere cu partenerul, respectiv, în crearea unei familii, menționează psihologul.
Lidia Gorceag spune că s-a creat realitatea în care mamele sunt plecate în străinătate și copiii rămân în grija rudelor, care nu întotdeauna sunt atente la necesitățile copilului, nu sesizează la momentul potrivit unele schimbări de comportament și nu intervin pentru a anticipa și preveni situațiile de risc. Și în familiile violente, inclusiv verbal, sau cele care fac abuz de alcool copilul devine vulnerabil. Când părinții se ceartă zilnic, distrug nu doar relația lor, dar și echilibrul emoțional al copilului, fiindcă el trăiește fiecare moment, fiecare lovitură ca pe o durere proprie. Drept urmare, copilul poate manifesta sentimente de vinovăție, subapreciere, rușine, uneori chiar ură față de părinți, menționează Lidia Gorceag.
În toate cazurile de abuz se recomandă consiliere psihologică sau psihoterapie, deoarece reacția copilului la abuz este foarte variată. Aceasta ține de sistemul nervos al copilului, de mediul în care se află sau de suportul de care dispune. În cazul în care un părinte este abuziv, iar celălalt îl poate ajuta pe copil să depășească consecințele abuzului și să-i ofere încredere și dragoste, atunci pentru copil este mai ușor. Însă în cazul în care ambii părinți sunt violenți, este o situație mai gravă și copilul necesită suport din afara familiei. Copiii care sunt abuzați fizic, emoțional, sexual sau copiii neglijați, care nu sunt hrăniți, îmbrăcați și, cel mai important, iubiți, nu trebuie să sufere în tăcere. Psihologul îi încurajează să se adreseze unei persoane de încredere: fie o nană, un vecin, învățător, psiholog, preot, medic, asistent social, orice om bun, căruia să-i poată spună că suferă din cauza violenței.
Daniela Sâmboteanu, președintele Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului față de Copii, susține că atât copiii, cât și părinții trebuie să posede anumite cunoștințe generale pentru a construi relații de încredere. Prevenirea abuzului depinde de tipurile de violență la care poate fi supus copilul. De exemplu, în cazul sindromului copilului scuturat, care apare în primele săptămâni de viață ale copilului și reprezintă o formă de abuz fizic prin care un copil este scuturat violent, prin acest tratament dur sunt provocate lezări grave ale creierului. Este necesar ca părinții să fie informați despre consecințe, prin seminare, emisiuni televizate, broșuri, pliante. Cât despre activitățile de prevenire a abuzului sexual, Daniela Sâmboteanu spune că trebuie să înceapă de la vârsta preșcolară. Părinții trebuie să cunoască cum să comunice cu copiii și cum să le dezvolte anumite abilități. De asemenea, este necesar ca instituțiile în care sunt încadrați copiii să contribuie la dobândirea acestor abilități.
În contextul strategiei adoptate de către Guvern, sunt inițiate mai multe activități de prevenire a abuzului față de copii. Există o instrucțiune intersectorială cu privire la prevenirea situațiilor de risc, care prevede ca toți specialiștii ce au tangențe cu protecția copilului trebuie să desfășoare activități menite să prevină violența asupra copiilor. Sunt adoptate câteva acte care reglementează prevenirea abuzului, dar din lipsa resurselor financiare implementarea lasă de dorit, menționează Daniela Sâmboteanu. La fel, nu se pot realiza activități calitative direcționate spre prevenirea abuzului copiilor fără să existe resurse alocate în bugetul de stat sau în bugetele autorităților publice locale.
În 2017, ministerul de resort a înregistrat peste 4000 de cazuri de abuz de toate formele, dintre care 1400 sunt abuzuri față de copii.
Diana Busuioc, IPN
