Circa 200 de copii din familii social vulnerabile şi copii orfani vor fi selectaţi până la sfârşitul lunii octombrie pentru un sejur la vară în Crimeea. Proiectul este susţinut de către fundaţia de caritate „Clipa Siderală”. Potrivit Nataliei Antoci, manager de proiect, copii vor fi selectaţi cu ajutorul asistenţilor sociali şi a responsabililor din primării. Timp de 2 săptămâni, în cadrul a 2 sesiuni, copii cu vârste între 8-16 ani vor avea posibilitatea să se odihnească în Crimeea şi să-şi facă prieteni noi. Anul trecut 40% dintre copii selectaţi nu au putut merge la odihnă pentru că nu aveau paşapoarte, mai spune Natalia Antoci. Autorităţile locale s-au angajat în cadrul proiectului să acopere cheltuielile pentru perfectarea documentelor. Mai multe familii au cheltuit, însă, pe altceva banii oferiţi pentru paşapoarte. Al 12-lea an consecutiv tabăra de vară „Sparta” găzduieşte copii orfani sau din familiile social vulnerabile din Moldova. Condiţiile unicale ale teritoriului Crimeea permit acestora să-şi lărgească orizonturile cognitive şi să-şi întremeze sănătatea, a menţionat Natalia Antoci. Costurile pentru odihna unui copil oscilează între 210 şi 400 euro. Anul trecut au mers în Crimeea 26 de copii. Un copil poate beneficia de un singur sejur în cadrul proiectului.