Copii a căror părinţi muncesc la negru în capitală riscă să rămână neşcolarizaţi

Zeci de familii din localităţile republicii, care se mută în capitală în căutarea unui loc de muncă, îşi expun copii pericolului să rămână neşcolarizaţi. Potrivit şefei Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport (DGETS) din municipiul Chişinău, Tatiana Nagnibeda - Tverdohleb, elevii din alte localităţi sunt înscrişi la studii în şcolile din capitală doar atunci când părinţii prezintă directorilor instituţiilor de învăţământ certificare de la locul de muncă sau copia contractului de închiriere a spaţiului locativ. În caz contrar, părinţilor le este refuzată înscrierea copiilor la şcoală. În lipsa unei adrese de trai confirmate, instituţiile de învăţământ nu-şi pot asuma responsabilitatea evidenţei şcolare a copiilor. „Sunt cazuri în care trebuie să umblăm după copii tot oraşul. Neavând domiciliu permanent, ei îşi schimbă frecvent locul de trai. Nimeni nu duce evidenţa câţi copii vin în capitală şi câţi pleacă. Copii depistaţi sunt înscrişi temporar într-un centru de plasament, timp în care se cercetează, dacă părinţii au un loc de muncă, iar ulterior se ia decizia de a înscrie copii la şcoală.”, a precizat Tverdohleb. Potrivit sursei citate, părinţii care vin în capitală fără să ştie la ce vin şi fără să aibă un loc de muncă stabil şi o casă unde sta, pun în pericol nu doar propria viaţă şi siguranţă, ci şi pe a copiilor săi. Directorul DGETS spune că este important să fie investigate motivele pentru care părinţii migrează în capitală, iar ulterior să fie identificate soluţii care să asigure protecţia drepturilor copilului, inclusiv la educaţie. Potrivit Tatianei Tverdohleb sondajele neoficiale demonstrează că cei mai mulţi dintre copii care cerşesc în capitală sunt din alte localităţi.
  • tatiana tverdohleb despre risc nescolarizare.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.