Cooperarea Moldovei cu NATO, discutate la Stockholm

Prioritățile Republicii Moldova în cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică (NATO) au fost discutate vineri, 3 decembrie, la Stockholm, capitala Suediei, în cadrul unei întrevederi dintre vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, și  Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

Mircea Geoană a reconfirmat angajamentul Alianței Nord-Atlantice pentru parteneriatul cu Republica Moldova, fiind reiterat sprijinul organizației pentru suveranitatea, integritatea teritorială a Republicii Moldova și respectul pentru statutul de neutralitate al Republicii Moldova.

Totodată, Nicu Popescu a mulțumit pentru expertiza și asistența NATO, oferită Republicii Moldova de-a lungul anilor, în promovarea reformelor democratice, inclusiv contribuția la modernizarea sectorului de securitate și apărare națională, în conformitate cu noile cerințe și evoluții ale mediului de securitate. „Am apreciat sprijinul statelor NATO, acordat Republicii Moldova, în combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a spus Nicu Popescu, șeful diplomației de la Chișinău.

Cei doi oficiali au mai discutat despre modalitățile de susținere în continuare a proceselor de reformare și modernizare din sectorul apărare al Republicii Moldova, conform  necesităților autorităților naționale, dar și agenda de cooperare Republica Moldova – NATO.

Întrevederea dintre Nicu Popescu și Mircea Geoană a avut loc în cadrul celei de-a 28-a reuniuni anuale a Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care s-a desfășurat în perioada 1 - 3 decembrie, la Stockholm, Suedia, stat care deține președinția în exercițiu a organizației.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.