La ședința cabinetului de miniștri din această săptămână urmează să fie aprobată Convenția de la Istanbul. Anunțul a fost făcute de către premierul Ion Chicu luni, după întrevederea avută cu șeful statului și cu președintele Parlamentului, transmite IPN.
„Guvernul va aproba această Convenție și o va înainta Parlamentului pentru ratificare”, a menționat șeful executivului.
Potrivit premierului, tot săptămâna aceasta, urmează să fie desemnat un consilier al premierului pe dimensiunea drepturilor omului. Procedura de selectare a început, iar ca urmare a desemnării, acest domeniu să fie la controlul prim-ministrului.
Republica Moldova a semnat, în februarie 2017, Convenția Consiliului Europei (Convenția de la Istanbul) privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Convenția impune adoptarea politicilor comprehensive, instituirea mecanismelor eficiente de prevenire, eliminare sau, cel puțin, reducere a violenței față de femei și violenței domestice.
Odată cu ratificarea Convenției de la Istanbul, autoritățile naționale vor fi obligate să asigure servicii pentru protejarea victimelor violenței în familie și a copiilor acestora, precum oferirea refugiului, a liniilor fierbinți operaționale nonstop, consilierea juridică și asistența medicală, crearea unui mecanism pentru asigurarea compensațiilor victimelor violenței în familie etc.