Contramandarea şedinţei guvernului a fost neaşteptată, Valeriu Lazăr

„În acea dimineaţă, în cadrul prezidiului guvernului, s-a aprobat unanim ordinea de zi, atâta doar că l-am preîntâmpinat pe prim-ministru că agenda este prea ambiţioasă. Aceasta pentru că nu era vorba doar de Legea bugetului. Este ceva inedit pentru Moldova, când se examinează în pachet şi politica bugetar fiscală, dar şi Legea bugetului. În mod normal, ele sunt separate cam cu jumătate de an”, a declarat pentru Europa Liberă ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, cu referire la şedinţa guvernului de sâmbătă, 5 martie, la care urma să fie aprobat proiectul Legii bugetului de sta pentru anul 2011. Potrivit ministrului, chiar dacă discuţiile ar fi început la şedinţa din 5 martie, oricum nu era posibil să se ia decizii finale în aceeaşi zi. „Eu nu ştiu de ce prim-ministrul a zis: ori decidem azi, ori nu discutăm deloc. Şi pentru noi a fost o surpriză. De regulă, proiectul Legii bugetului se dezbate luni la rând. Uşi închise, se adună miniştrii, în două-trei runde, negociază între ei. Aşa se face într-o democraţie şi aşa ar trebui să se facă şi în Republica Moldova”, a spus Valeriu Lazăr. Ministrul Economiei afirmă că documentele la nivel de politici sunt adoptate de către Parlament, ceea ce urma să se întâmple în luna iulie 2010. Bugetul ar fi fost mai uşor de elaborat, dacă exista votul clar din partea Legislativului. „Vă închipuiţi situaţia când guvernul votează, transmite în parlament, şi parlamentul din anumite considerente, nu votează pachetul legislativ. Nu poţi construi un buget pe nisip, atâta timp cât parlamentul nu ţi-a votat regulile după care formezi acest buget”, a precizat Lazăr. „Alianţa nu are alternativă. Asta înţelegem noi, înţeleg şi partenerii externi. Eu înţeleg şi poziţia opoziţiei, care încearcă să speculeze şi să manipuleze opinia publică şi să arate că acest Guvern este disfuncţional. Ei vor la putere, este clar ca bună ziua. Nu trebuie să ne mire chestia asta şi să ne sustragă de la strategia pe care ne-am propus-o. De aceea eu cred că vom reuşi cu mai multă comunicare”, a spus Valeriu Lazăr.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.