Contractele de administrare a blocurilor de locuit sunt semnate în pofida sesizării APC

Contrar avertizărilor Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC), locatarii din Chişinău sunt îndemnaţi să semneze contractele de administrare a blocurilor de locuit. Autoritatea de protecţie a drepturilor consumatorului a depistat mai multe clauze abuzive în contractele respective şi a solicitat autorităţilor municipale să le modifice.

Solicitată de IPN, Uliana Bădărău, şef-adjunct al Direcţiei juridice din cadrul APC, a menţionat că inspectorii au depistat mai multe necorespunderi în coordonarea contractului-tip. Nu există o condiţie obligatorie pentru acest tip de contracte, şi anume că orice consumator este în drept să solicite recalcularea plăţilor în cazul în care serviciile nu au fost prestate conform standardelor sau normelor de rigoare. Un alt aspect se referă la condiţiile de reziliere a contractului. Administratorii fondului locativ includ în acest contract clauze contractuale convenabile pentru ei şi nu pentru consumatori, fără careva negocieri, a specificat juristul.

„Am expediat o sesizare la Primărie privind conformarea contractelor deja semnate la cerinţele contractului-tip şi să includă pe viitor prevederile necesare. În cazul în care municipalitatea nu va revizui contractele semnate, se va înainta o cerere de chemare în judecată pentru ca aceasta să se pronunţe asupra faptului dacă sunt sau nu clauzele respective abuzive”, a adăugat Uliana Bădărău.

Şeful adjunct al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, Vlad Ungureanu, a declarat pentru IPN că la adresa direcţiei nu a parvenit nicio sesizare din partea Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor. Cât priveşte contractul privind administrarea blocului de locuit, propus locatarilor spre semnare, acesta a fost elaborat în baza legii privind privatizarea fondului de locuinţe. „Acest act normativ stipulează clar obligaţiile gestionarului fondului de locuinţe şi pe cele ale locatarilor. Noi am transcris prevederile actelor normative în contractele care sunt semnate, deoarece un model de contract nu există nicăieri”, a precizat Vlad Ungureanu. Şeful adjunct al Direcţiei locativ-comunale a mai spus că, în cazul în care inspectorii APC vor semnala clauze neconforme în contract, acestea vor fi modificate.

Pe 24 august, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a emis un comunicat de presă privind depistarea mai multor clauze abuzive în contractul privind administrarea blocului de locuinţe. APC a anunţat că va solicita responsabililor din cadrul Primăriei modificarea contractului, cu respectarea tuturor rigorilor legale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE