Oamenii legii anunță despre o captură de țigări la Bălți în valoare de 14 mii de lei. Se presupune că o parte din țigări sunt de contrabandă din Ucraina. În această cauză au fost desfășurate percheziții la gheretele din oraș ale unor comercianți, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, comercianții sunt un bărbat și o femeie cu vârste de 61 și 45 de ani, dar și o a doua femeie, în vârstă de 62 de ani, care-i oferise bărbatului spațiu de păstrare a țigărilor. De asemenea, de la cei doi au fost ridicați 140 de mii de euro și 490 de mii de lei care ar proveni din activitatea ilegală.
A patra persoană a intrat în vizorul oamenilor legii atunci când comunica cu cei doi comercianți în vederea furnizării țigărilor. Bărbatul a fost documentat timp de două luni, după care a fost reținut pentru 72 de ore cu sprijinul a mai multe echipaje ale inspectorilor INSP, chiar dacă a încercat să se ascundă. La reținerea acestuia, oamenii legii i-au ridicat și permisul de conducere auto, emis de autoritățile nerecunoscute din stânga Nistrului pe un alt nume, însă cu fotografie reală. Acum bărbatul este în custodia statului timp de 30 de zile.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, anterior bărbatul a fost condamnat pentru escrocherie la 15 ani închisoare, iar în România – la doi ani de închisoare pentru contrabandă cu țigări, după care a fost anunțat în căutare de către Biroul Național Interpol din București.