Consumatorii îşi vor putea expune opinia despre noul dezinfectant al apei

Consumatorii de apă din Chişinău îşi vor putea spune părerea despre noul dezinfectant al apei în apeductul municipal, prin intermediul unui sondaj care va fi tipărit pe facturi. Directorul SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC), Constantin Becciev, a declarat miercuri, 2 mai, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că forma sondajului urmează să fie stabilită în curând, dar esenţa întrebării va constitui opinia despre apa dezinfectată cu hipoclorid de sodiu, transmite Info-Prim Neo. Sondajul urmează să ajungă la circa 200 de mii de consumatori cu facturile pentru luna mai. Directorul ACC a menţionat că şi până la introducerea noului dezinfectant apa corespundea tuturor standardelor, dar proprietăţile noului dezinfectant sunt net superioare. A dispărut şi mirosul clorului din apă. „Zilnic se efectuează analize de laborator, relevându-se câte 50 de probe de apă. Rezultatele sunt bune şi demonstrează că apa corespunde standardelor şi normelor internaţionale”, a notat Constantin Becciev. Directorul a precizat că hipocloritul de sodiu este un dezinfectat destul de bun, care are un spectru larg de acţiuni în combaterea microflorei din apă. Ca rezultat, în următoarele 3-4 luni se aşteaptă eliminarea biofilmului din unele conducte. Acesta este format din bacterii şi microorganisme care nu sunt dăunătoare, dar care prezintă un mediu favorabil pentru microflora patogenă care poate infecta apa. Turbiditatea apei poate creşte uşor, aceasta însă nu va afecta gustul şi calitatea apei. O dată cu implementarea noului dezinfectant aceste susbstanţe nocive vor fi eliminate. ACC recomandă consumatorilor să cureţe filtrele mecanice de la contoarele de apă. Acestea sunt instalate în 90% din imobilele fondului locativ municipal. Solicitarea este mai mult către locuitorii din sectorul particular. Constantin Becciev a mai spus că în ultimii doi ani cheltuielile pentru reparaţiile curente s-au diminuat cu 6-7 milioane de lei, iar investiţiile şi reparaţiile capitale s-au majorat cu aceeaşi sumă. Chiar şi aşa, gradul de uzură al conductelor rămâne destul de avansat. Pentru a remedia situaţia, primarul Dorin Chirtoacă a propus iniţierea unui program, cu o durată de 5-10 ani, pentru înlocuirea reţelelor şi renovarea Staţiei de Epurare. „Pe viitor aşteptăm doar veşti bune, înnoiri, minimalizarea cheltuielilor, investiţii majore şi cât mai multe realizări care vor determina ca serviciile prestate de Apă-Canal Chişinău să corespundă standardelor europene”, a declarat edilul. Darea în exploatare a noii Staţii de tratare a apei cu hipoclorit de sodiu a avut loc la data de 12 aprilie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.