Consumatorii cu datorii pentru agent termic rămân fără bunuri

Mai mulţi debitori din sectorul Ciocana, care înregistrează datorii pentru agentul termic, au fost vizitaţi de către executorul judecătoresc şi reprezentanţii creditorului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al SA „Termocom”, în cazul unui consumator cu datorii de peste 20 de mii de lei, executorul a recurs la ridicarea numerelor de înmatriculare a automobilului de model Land Rover aflat în proprietate. După câteva ore, proprietarul a achitat integral plăţile restante. Debitorului i-au fost întoarse plăcuţele de înmatriculare aflate la păstrare la executorul judecătoresc.

Unui alt datornic i s-au acordat 10 zile pentru a achita plăţile restante. În caz contrar, după expirarea termenului, automobilul său va fi ridicat şi transmis spre vânzare prin magazinul de comision.

SA „Termocom” a efectuat  timp de o lună, din 20 mai, o campanie de informare a datornicilor despre necesitatea de a achita restanţele. În această acţiune au fost antrenaţi circa 150 de angajaţi din diferite subdiviziuni ale întreprinderii, care au reuşit să ajungă în peste 17 mii de apartamente. Au fost încheiate peste 6 mii de grafice de eşalonare a plăţilor restante. În cazul datornicilor care au refuzat încheierea graficelor a demarat procedura de acţionare în judecată.

Administraţia SA „Termocom” precizează că, în conlucrare cu gestionarii fondului locativ şi cu executorii judecătoreşti, va depune şi în continuare toate eforturile necesare pentru a recupera sumele debitoare şi pentru a asigura gradul de achitare integrală faţă de furnizorii din complexul energetic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.