Consumatorii cu datorii la termificare sunt acţionaţi în judecată
Consumatorii cu datorii la termoficare, din municipiul Chişinău, sunt acţionaţi în judecată. Furnizorul continuă să acţioneze conform legislaţiei în vigoare în vederea recuperării forţate a sumelor debitoare şi aceasta pentru a asigura demararea şi buna desfăşurare a sezonului de încălzire 2012-2013, se spune într-un comunicat de presă remis de „Termocom” SA, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit comunicatului, proprietarii a peste 800 de apartamente sunt restricţionaţi în dreptul de a efectua tranzacţii cu bunurile imobile, iar peste 80 de unităţi de transport sunt date în urmărire şi urmează să fie reţinute. La fel, este restricţionat accesul la cardurile bancare a circa o mie de datornici, până la achitarea sumelor debitoare.
De la începutul anului, reprezentanţii gestionarilor fondului locativ, în colaborare cu juriştii întreprinderii, au expediat restanţierilor peste 2 mii de reclamaţii, în sumă de 138,6 milioane de lei. Au fost pregătite peste 8 mii de chemări în judecată, iar alte peste 5 mii de acţiuni se află pe rol.
Suplimentar sumelor debitoare, datornicii acţionaţi în instanţa de judecată mai suportă şi cheltuielile de judecată, iar debitorii în cazul cărora sunt eliberate titluri executorii achită suplimentar comisioanele executorilor judecătoreşti.
Furnizorul solicită insistent achitarea neîntârziată a facturilor la energia termică consumată. Plăţile pot fi efectuate în filialele băncilor comerciale, în oficiile poştale, terminalele de plăţi electronice şi în centrul comercial al SA „Termocom” de pe strada Tudor Vladimirescu, 6.