Consumatori din sectoarele Centru şi Râşcani rămân fără apă pentru o zi

Furnizorul de apă din capitală, „Apă-Canal Chişinău”, anunţă pentru 27 iunie, începând cu ora 08.00, şi până a doua zi, la ora 06.00, deconectări în sectoarele Centru şi Râşcani, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al furnizorului, sistările vor fi operate în perimetrul străzilor: Academiei, Drumul Viilor, Mitropolit Gurie Grosu, Timiş, Universităţii, Vasile Alecsandri, Pan Halippa, Al. Cosmescu, M. Lomonosov, Vl. Korolenko, Gh. Asachi, Academiei. În aceeaşi perioadă de timp nu vor avea apă la robinet consumatorii din străzile Mircea Eliade, I. Nistor, A. David, Pavel Boţu, Ion Ganea, V. Dokuceaev, R. Williams, Şos. Hânceşti, Valea Dicescu, Frumoasa, V. Cupcea, Gurie Grosu, N. Moroşanu, Oneşti, Lăpuşnei, Nucarilor, Cheltuială, Cireşilor, G. Meniuc Râşcani, dar şi din strada Ismail 98, 98/2, 100, 100/2, 106/2, 108, 108/2. Sistările în livrarea apei au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor planificate la apeduct. După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi. Mai multe informaţii pot fi obţinute la nr. tel. 25 68 99 (Dispeceratul central). 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.