Consultările lui Vlad Filat sunt parte a unui plan consecvent, analist

Acţiunile prim-ministrului Vlad Filat de a iniţia consultări cu societatea civilă şi cu reprezentanţii partidelor parlamentare şi extra-parlamentare, dar şi cu ambasadorii acreditaţi la Chişinău este una sinceră şi deloc întâmplătoare. De această părere este analistul politic Anatol Ţăranu. Acesta a declarat pentru Info-Prim Neo că acţiunea prim-ministrului face parte dintr-un plan bine coordonat. „Este una din multele iniţiative ale prim-ministrului Vlad Filat pe care el le articulează în ultimul timp. Acest fapt vorbeşte despre faptul că iniţiativa lui în lupta cu corupţia nu este una întâmplătoare şi una emoţională. La mijloc este un plan coerent şi coordonat. Ne rămâne să aşteptăm până pe data de 8 iulie ca să vedem care vor fi concluziile”, a spus Anatol Ţăranu. Analistul are convingerea că aceste consultări vor avea anumite efecte asupra stării de lucruri din societate. „După toate probabilităţile, atunci când prim-ministrul a lansat iniţiativa luptei cu corupţia deja avea planul de meniu ale acelor acţiuni pe care trebuia să le întreprindă pentru a atinge anumite obiective”, a menţionat Anatol Ţăranu. Analistul este de părere că partidul de opoziţie va evita aceste consultări. „Nu cred că opoziţia va veni la aceste consultări. Indiscutabil, în cazul când PCRM ar accepta să vină la consultări, prim-ministrul ar avea de câştigat un plus de imagine. Asta e de fapt problema lor politică, nu a lui Vlad Filat. El a iniţiat o iniţiativă şi dacă cineva nu va veni ar însemna, pur şi simplu, că ar evita abordarea unei probleme destul de acute în societatea noastră. Asemenea ignorare ar fi în detrimentul acelui subiect politic care va evita aceste consultaţii”, a spus Anatol Ţăranu. Prim-ministrul Vlad Filat demarează, începând cu ziua de luni, 4 iulie, un amplu proces de consultare a societăţii. Despre acest lucru a declarat, vineri, într-un briefing de presă, purtătorul de cuvânt al premierului, Igor Volniţchi. Acesta spune că la decizia în cauză s-a ajuns având în vedere situaţia tensionată din societate, care afectează grav actul de guvernare. Potrivit lui Igor Volniţchi, în cadrul consultărilor vor fi abordate subiecte ce ţin de contextul în care activează Guvernul Republicii Moldova, modul în care decurge procesul de reformă, evoluţia procesului de integrare europeană, lupta cu corupţia, situaţia social-politică din Republica Moldova, alte teme de interes pentru partenerii de dialog. Igor Volniţchi a precizat că prim-ministrul iniţiază aceste consultări în calitate de şef al Guvernului, nu de lider politic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.