Consultant politic român despre şansele guvernului Filip şi comportamentul Bucureştiului

Guvernul condus de Pavel Filip are toate şansele să fie votat, deoarece la Chişinău de mai mult timp a fost constituită o majoritate parlamentară în jurul Partidului Democrat. Noul guvern va fi unul pro-Vest, dar va trebui să demonstreze prin reforme, nu doar prin promisiuni acest lucru, susţine consultantul politic din România Radu Magdin, într-un interviu pentru RFI. Acesta mai accentuează că în cazul unor alegeri anticipate, asupra cărora insistă Igor Dodon şi Renato Usatîi, la putere ar veni forţele pro-ruse. În acelaşi timp, expertul îndeamnă politicienii din România să nu-şi mai exporte la Chişinău simpatiile politice, notează IPN.

Consultantul politic Radu Magdin crede că Guvernul Filip are toate şansele să fie învestit pentru că „încă de la momentul apariţiei numelui dumnealui se contura o majoritate în jurul Partidului Democrat din Republica Moldova, peste 50 de deputaţi trimiseseră un set de semnături în acest sens”.

Va fi însă un cabinet de criză, crede Radu Magdin, un guvern care va trebui să prezinte nişte minime cărţi de vizită bazate pe eficienţă şi credibilitate pe calea reformelor. Altfel, nu va primi bani. Or, prioritatea numărul 1 pentru Moldova în momentul de faţă este să aibă asigurate finanţele necesare funcţionării statului. „Să nu uităm că în ultimele luni una dintre marile probleme pe agenda publică de la Chişinău este faptul că a dispărut din vistieria statului circa un miliard de dolari cu ocazia scandalului Băncii de Economii”, a declarat expertul pentru RFI.

În privinţa contestaţiei depuse de socialişti privind desemnarea lui Filip, Radu Magdin consideră că nu are nicio bază juridică, dar aceştia încearcă să promoveze provocarea alegerilor anticipate care vor aduce forţele pro-ruse la putere. „Socialiştii sunt nemulţumiţi pentru că este în interesul lor politic. Ei ştiu foarte bine că, dacă s-ar organiza alegeri anticipate, partidul lor şi al lui Renato Usatîi ar putea asigura o majoritate în parlament. Aşadar, alternative la actuala majoritate şi la actuala învestitură ar fi alegeri anticipate, dublate de venirea la putere a pro-ruşilor la Chişinău. Nominalizarea lui Pavel Filip nu e atacabilă. Mai degrabă celelalte nominalizări care s-au făcut fără sprijinul majorităţii parlamentare au fost discutabile”, a declarat acesta.

Radu Magdin consideră că guvernul Filip va fi unul pro-european, dar va trebui să demonstreze acest lucru prin fapte. „Cred că va fi forţat, vrea-nu vrea, să fie pro-vest. Eu cred că este o aplecare pro-vest conştientizată la nivelul clasei politice, însă nici Vestul nu mai este fraier în sensul în care în momentul acesta nu mai contează să vii şi să spui „Da, sunt pro-european, îmi doresc o relaţie cu Vestul!”,  ci trebuie să fii capabil să arăţi, pe o perioadă de timp, o serie de victorii, pe etape, pe un plan de reforme pro-europene. Reformele sunt cele care vor valida, sau nu, pretenţia de a fi pro-european”, a spus expertul.

În ce priveşte rolul României, el susţine că aceasta ar trebui să nu îşi mai exporte la Chişinău simpatiile politice pentru varii tabere, dar să construiască un dialog constructiv cu Chişinăul. „Dacă ne uităm pe declaraţiile politice de la noi din ultimele zile, fiecare a ţinut-o pe partidul său, pe afinităţile sale politice. Cred că ar trebui să ne uităm la interesul nostru naţional. Interesul nostru naţional este să avem cu cine dialoga în Republica Moldova, să avem cu cine construi şi, de asemenea, având în vedere că se presupune că România va împrumuta Republica Moldova cu 150 de milioane de euro, cred că ar trebui să ne uităm cu atenţie la condiţionalităţi şi la faptul că dincolo de sprijinul pentru un stat frate, este foarte important să vedem ce se întâmplă cu banii contribuabilului roman”, a concluzionat consultantul politic român Radu Magdin într-un interviu pentru RFI.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.