Construcția apeductului Fălești va fi finalizată până la sfârșitul anului. Despre aceasta s-a anunțat la o ședință convocată de către ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Liviu Volconovici, cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Nord, ai Consiliului raional Fălești și specialiștii ministerului, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, la ședință Liviu Volconovici a spus că acest proiect este inclus în Documentul Unic de Program pentru anii 2017-2020, astfel Guvernul a decis recent să redistribuie unele alocații din programele Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Până în prezent au fost montate conductele pe o lungime de peste opt mii de kilometri și au fost montate nodurile. Urmează să mai fie construite încă zece kilometri de apeduct și să se facă conectarea la stația de tratare a apelor. În urma implementării proiectului va fi asigurat cu apă potabilă și sanitație populația din raionul Fălești și alte cinci localități ale raioanelor Glodeni si Ungheni.
Valoarea lucrărilor este de 35,5 milioane de lei. Au fost achitați deja 14,5 milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și urmează până la sfârșitul anului să fie alocați încă 21 de milioane de lei.
Proiectul a fost lansat în anul 1986, dar din lipsa banilor, lucrările au fost stopate. În 2016 Consiliul raional Fălești o depus cerere la Fondul Național pentru Dezvoltare Regională pentru a obține o nouă finanțare pentru continuarea proiectului.