Constantin Becciev: Depinde de CMC dacă chişinăuienii vor avea apă

Union Fenosa avertizează în fiecare zi „Apă-Canal Chişinău” (ACC) că va deconecta de la energia electrică, pentru datorii, staţia de tratare a apei care asigură locuitorii capitalei cu apă potabilă. Debranşarea s-ar putea produce în orice moment, spune directorul ACC , Constantin Becciev. „Administraţia „Apă-Canal Chişinău” întreprinde toate măsurile posibile şi imposibile pentru a evita o astfel de situaţie în perioada de până la alegerile din 29 iulie”, a declarat pentru Info-Prim Neo Constantin Becciev. Directorul ACC a spus în şedinţa de joi, 25 iunie, a Consiliului municipal Chişinău (CMC) că singura soluţie reală de depăşire a situaţiei create este ajustarea tarifelor la apă şi nivelarea mai pronunţată a lor în cazul celor două categorii de consumatori (consumatori casnici şi persoane juridice), având în vedere criza economică care se atestă în ţară. Constantin Becciev a mai spus că, din cauza neajustării tarifelor la serviciile de termificare, furnizate consumatorilor prin intermediul celor 3 centrale termice, ACC a suportat pierderi de peste 60 mln lei, inclusiv 10 mln în 2008. Furnizorul a solicitat CMC să ia urgent o decizie si privind aceste tarife. ACC deja a acţionat CMC în judecată şi va cere repararea prejudiciului cauzat. În condiţiile în care timpul de lucru al angajaţilor deja a fost redus cu o zi, grilele salariale au fost comprimate şi s-a redus completamente pachetul social de care beneficiau muncitorii ACC, Comitetul sindical al întreprinderii este pe cale să declare o grevă de protest cauzată de aceste încălcări flagrante ale contractului colectiv de muncă, a mai spus Becciev consilierilor. În urma dezbaterilor îndelungate, aleşii locali doar au luat act de informaţia prezentată şi au constituit o comisie formată din reprezentanţi ai fracţiunilor din CMC pentru a examina situaţia creată. Anterior staţia de tratare a apei a fost deconectată repetat de la energia electrică, o parte din locuitorii sectoarelor Râşcani şi Ciocana rămânând fără apă la robinete pentru câteva zile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.