Consolidarea rolului Curţii Constituţionale în viziunea experţilor internaţionali şi locali

Curtea Constituţională din Republica Moldova trebuie reformată, inclusiv la capitolul selectării judecătorilor, dar şi privind procedura de examinare a sesizărilor. Mai mulţi experţi internaţionali şi locali au efectuat 3 cercetări în cadrul Studiului privind consolidarea rolului Curţii Constituţionale. Studiul face parte din Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016, şi a fost realizat din banii oferiţi de Uniunea Europeană, transmite IPN.

Experţii propun ca autorităţile să stabilească criterii unice şi transparente în selectarea candidaţilor şi numirea r la funcţia de judecători. De asemenea, judecătorii urmează să fie aleşi pe o perioadă de un mandat, dar cu durata de 9 ani, iar reînnoirea membrilor Curţii să aibă loc din 3 în 3 ani în mod proporţional. Mai este şi propunerea ca numărul de judecători să fie majorat la 7, dar experţii menţionează că nu este nimic grav dacă se păstrează numărul actual – 6 judecători.

Miroslaw Granat, judecător al Tribunalului Constituţional din Polonia, susţine că e un neajuns în Moldova că persoanele private nu au dreptul de a sesiza CC. Pe de altă parte, Evgheni Tanchev, vicepreşedinte al Comisie de la Veneţia şi ex-preşedinte al Curţii Constituţionale din Bulgaria, a spus că la moment este inoportun pentru Moldova de a introduce dreptul la recurs individual la CC. Experţii mai recomandă ca în Constituţie, la atribuţiile CC, să fie adăugat controlul constituţionalităţii legilor înainte de intrarea lor în vigoare.

Alexandru Tănase, preşedintele CC, a declarat că pe parcursul ultimilor ani a tot auzit voci care vorbeau despre necesitatea de a reforma Curtea, dar nimeni nu venea cu soluţii concrete. Acum însă, cele 3 cercetări efectuate au acoperit toate domeniile care ţin de reforma instituţiei. Alexandru Tănase a adăugat că are asigurări de la preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, că propunerile de reformare a Curţii Constituţionale sunt aşteptate în Parlament.

Ministrul în exerciţiu al justiţiei, Vladimir Grosu, prezent la masa rotundă de prezentare a studiului, a menţionat că Ministerul pe care îl conduce demult este în aşteptarea acestui studiu, iar rezultatele acestuia şi recomandările trebuie să se regăsească în iniţiative legislative. Oficialul a menţionat că optează pentru o lege care să reglementeze clar criteriile de numire a judecătorilor Curţii. De asemenea, Vladimir Grosu a specificat că tematica privind subiecţii care pot sesiza Curtea Constituţională este foarte interesantă fiind dezbătută deja de vreo 10 ani.

Vitalie Catană, expert constituţional, a remarcat că, din punctul său de vedere, reforma trebuie făcută, dar trebuie păstrat un echilibru pentru a nu introduce un control excesiv în domeniu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.