Toleranța și respectul sunt valorile care trebuie să ne călăuzească. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să construim o societate unde drepturile și demnitatea fiecărui cetățean sunt protejate.
Istoria ne-a oferit lecții dureroase despre consecințele urii și intoleranței. Să învățăm din greșelile trecutului și să ne asigurăm că ele nu vor fi repetate. Combaterea antisemitismului nu este doar o responsabilitate a unei comunități, ci a întregii societăți. Alegem educația, solidaritatea și respectul ca arme împotriva discriminării.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 18 din 18 ianuarie 2019, antisemitismul este definit ca o percepție negativă față de evrei, exprimată prin ură și discriminare. Acțiunile antisemite, precum negarea Holocaustului, instigarea la ură sau violență și alte acte motivate de prejudecată, sunt sancționate conform legislației în vigoare. Dacă sunteți victima sau martorul unui incident antisemit, vă rugăm să contactați Comunitatea Evreiască din Republica Moldova:
Email: mailto:help@jcm.md
Telefon: +373 76 055 088
Acest material video a fost realizat în cadrul proiectului "Strengthening Antisemitism Response in Moldova", susținut de Millennium Partners Consulting. Împreună, construim o lume mai bună, mai sigură și mai incluzivă. https://youtu.be/s9YnbV7oa-s
*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.