Consiliul Unirii propune modificarea legislaţiei pentru ca persoanele deportate şi ulterior reabilitate să obţină despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat. Cuantumul sumelor urmează să fie stabilit de la caz la caz, conform legislaţiei civile în vigoare, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, juristul şi activistul obştesc în drepturile omului, Iulia Deleu. Deleu a declarat că 90% din deportaţi sunt pensionari, iar pentru a le uşura viaţa este nevoie de unele modificări la Legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice. „Este de remarcat faptul că asemenea practică există în legislaţia europeană şi se aplică bunăoară în România. Instanţele de judecată din Republica Moldova resping nemotivat cererile cu privire la repararea prejudiciului moral, motivând că prevederile Codului Civil pot fi aplicate doar prin prevederile Legii cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice. În această lege însă nu se stipulează termenele de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral”, a specificat Iulia Deleu. Juristul consideră că motivele expuse sunt nefondate, deoarece, spune Iulia Deleu, compensarea prejudiciului moral se efectuează nu numai în baza prevederile Codului Civil, ci şi în baza altor acte legislative care au statut de lege generală, în special Constituţia Republicii Moldova, prin prevederile din art. 53, şi Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, art.41. „Problemele victimelor represiunilor politice se soluţionează pe cale de judecată ani la rând, depăşind orice termen rezonabil. Consiliul Unirii propune un proiect de modificare a legii nominalizate, care va contribui esenţial la soluţionarea problemelor în termen restrâns, prin simplificarea procedurilor şi reducerea cheltuielilor legate de recuperarea bunurilor confiscate. În acest scop este suficient să fie aplicat art. 20 şi 53 din Constituţia Republicii Moldova”, a declarat Iulia Deleu pentru Info-Prim Neo. Copreşedintele Consiliului Unirii, Gheorghe Mârzenco, cercetător al dosarelor KGB despre deportaţi, a declarat că deportările reprezintă un act de genocid asupra românilor basarabeni. „Actul de genocid constă în faptul că au fost luaţi de acasă capii familiilor, inclusiv soţiile acestora, unele însărcinate şi în luna a noua, care au născut în trenurile deportării. Au fost luaţi bătrâni şi copii sugari, tineri până la 18 ani care doreau să-şi facă un viitor în ţara lor”, a spus Gheorghe Mârzenco. Potrivit acestuia, nu există niciun om normal care să nu numească deportările de atunci un act de genocid. Acest act a avut şi autori, iar criminalii trebuie să răspundă. „Pentru crimele împotriva umanităţii criminalul trebuie judecat în orice timp, chiar şi după 100 de ani. În statul nostru au mai rămas reminiscenţe ale statului sovietic, care nu condamnă acel genocid, ci îl apără sau dau vina pe Stalin. Tot statul sovietic a fost criminal, de aceea statul trebuie să răspundă, inclusiv şi oamenii care au operat deportările în masă”, a declarat Gheorghe Mârzenco pentru Info-Prim Neo. Cercetătorul a mai spus că oameni deportaţi s-au pomenit după 1941 în spatele frontului sovietic. Toţi participanţii la războiul germano-sovietic, dar şi cei care au activat în spatele frontului, se bucură de unele înlesniri sociale la transport, plata serviciilor comunale, pe când deportaţii din Moldova sunt singurii din fosta Uniune Sovietică care nu se bucură de astfel de înlesniri, sunt marginalizaţi. Prezentă la eveniment, Teodosia Cosmin, deportată în 1949 şi care în prezent este administrator-ghid la Muzeul „Memoria Neamului”, a declarat că şi acum se simte deportată. „Am fost robi adevăraţi. Iar în 1992 am fost puşi la egalitate cu aşa-zişii eliberatori, care până în ziua de azi beneficiază de înlesniri şi privilegii. Dar, din 2001, de când au venit comuniştii la guvernare, înlesnirile deportaţilor basarabeni au fost anulate. Acei 4 lei şi 50 de bani adaos la pensie ne-a fost luaţi. Şi asta se întâmplă pentru că suntem prea cuminţi”, a menţionat Teodosia Cosmin. În 1941 şi 1949 au fost deportaţi în Siberia şi stepele Kazahstanului circa 100 de mii de oameni. Peste 90% din cei deportaţi nu s-au mai întors acasă.