Consiliul Superior al Magistraturii va fi verificat de o inspecţie judiciară

Pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii a fost instituită inspecţia judiciară, care va avea drept scop facilitarea exercitării calitative şi prompte a atribuţiilor acestui organ. Parlamentul a aprobat vineri, 13 iulie, un proiect de lege în acest sens. Inspecţia judiciară urmează să fie formată din 5 inspectori - judecători, aleşi de Consiliul Superior al Magistraturii, pe un termen de 4 ani, din rândul persoanelor licenţiate în drept, cu o vechime în specialitatea juridică de cel puţin 10 ani şi cu o bună reputaţie. Inspecţia judiciară va avea următoarele atribuţii: verificarea activităţii organizatorice la efectuarea justiţiei de instanţele de judecată; examinarea petiţiilor cetăţenilor privind problemele ce ţin de etica judecătorilor, adresate CSM; verificarea demersurilor Procurorului General având ca obiect acordul CSM pentru iniţierea urmăririi penale, înfăptuirea actelor de procedură care, conform legii, necesită acordul Consiliului etc. Pentru a nu admite influenţarea activităţii inspectorilor-judecători, aceştia, în exerciţiul atribuţiilor sale, se vor bucura de garanţiile de inviolabilitate prevăzute de Legea cu privire la statutul judecătorului. Iniţiativa instituirii acestui organ a fost expusă la conferinţa anuală a judecătorilor din februarie 2007.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE