Un grup de organizaţii neguvernamentale solicită Comisiei parlamentare pentru selectarea membrilor în Consiliul pentru pentru prevenirea şi eliminarea discriminării să facă publice motivele pentru care au fost respinse candidaturile a trei persoane care şi-au dorit să facă parte din acest consiliu. Potrivit ONG-urilor, consiliul urma să fie activ încă din luna ianuarie, însă selectarea a încă trei membri este tergiversată, transmite Info-Prim Neo. Reprezentantul Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Nadejda Hriptievschi, a spus, la o conferinţă de presă, că Parlamentul a creat comisia de selectare încă în luna noiembrie anul trecut. Până acum au fost numiţi 2 din 5 membri ai consiliului. Este vorba de Doina Ioana Străisteanu şi Oxana Gumennaia, care au fost ulterior confirmate şi de Parlament. La concurs au mai participat încă trei candidaţi, despre care comisia până în acest moment nu s-a pronunţat. Este vorba de directorul Centrului de Resurse Umane pentru Drepturile Omului, Sergiu Ostaf; preşedintele Centrului Naţional al Romilor, Nicolae Radiţa, şi juristul Veronica Mihailov-Moraru. Nadejda Hriptievschi a spus că nemulţumirile ONG-urilor sunt legate de modalitatea de organizare a interviului, de lipsa de transparenţă şi lipsa de echidistanţă, precum şi faptul că membrii comisiei parlamentare nu au publicat avizele argumentate în cazul candidaţilor respinşi. Consultantul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, Olga Bîtcă, a spus că interviurile au fost foarte diverse. Unor candidaţi le-au fost acordate întrebări neprofesioniste, legate de prejudecăţi, mai ales atunci când a fost intervievat candidatul de etnie romă, Nicolae Radiţa. Reprezentantul grupului de lucru Justiţie şi Drepturile Omului al Consiliului Naţional pentru Participare, Ion Schidu, s-a referit la manieră netransparentă de organizare a concursului. „Noi nu facem lobby în favoarea unor candidaţi, ci ne dorim, într-un bun final, să avem un consiliul funcţional, care va începe activitatea din primele zile de creare”, a spus reprezentantul ONG-ului. Reprezentanţii ONG-urilor au spus că nu îşi doresc un consiliu marionetă, ci unul profesionist, care să apere persoanele care se consideră victime ale discriminării.
Consiliul pentru prevenirea discriminării ar putea fi o marionetă, ONG-uri
-
nadejda hriptievschi despre selectarea candidaturii.mp3
- 0