Consiliul municipal Chişinău îşi propune să aprobe astăzi bugetul pentru 2012

Consiliul municipal Chişinău (CMC) se întruneşte astăzi, 27 aprilie, în şedinţă pentru a examina mai multe chestiuni, printre care şi aprobarea bugetului municipal pentru anul 2012 în lectură finală, transmite Info-Prim Neo. Pe ordinea de zi mai este inclusă chestiunea cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a cotelor taxelor locale lunare pentru prestarea serviciilor auto de călători pe teritoriul municipiului Chişinău în anul bugetar 2012. De asemenea va fi aprobată componenţa Comisiei pentru organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor şi concursurilor funciare şi cea a Comisiei pentru atestarea şi autorizarea reprezentanţilor municipiului Chişinău în entităţile economice. Aleşii locali vor mai discuta despre încorporarea recruţilor în serviciul militar în termen, serviciul militar cu termen redus şi serviciul civil (de alternativă) în primăvara anului 2012. O altă chestiune de pe ordinea de zi este organizarea întremării şi odihnei elevilor în vara anului 2012. Şedinţa va avea loc la ora 15.00.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.