Consiliul municipal a dat dreptate unui grup de chişinăuieni în defavoarea unui agent economic
Un grup de locuitori din sectorul Râşcani al capitalei a obţinut anularea unei decizii datând cu anul 1997 a Primăriei municipiului Chişinău, prin care firmei „Scana” i-a fost repartizat pentru construcţii un lot de pământ din strada Petru Rareş.
Consiliul municipal Chişinău a votat, în şedinţa de joi, 3 mai, admiterea recursului Procuraturii municipiului Chişinău împotriva deciziei respective a Primăriei. Recursul Procuraturii a fost făcut în urma examinării petiţiilor locatarilor din zonă, care reclamau faptul că firma de construcţii a început lucrările de demolare fără a avea acceptul majorităţii locatarilor domiciliaţi pe terenul alocat de Primărie. Nemulţumirea acestora era legată de faptul că din cauza demolărilor din preajmă au început să li se deterioreze casele.
Şeful adjunct al Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Resurse Funciare, Nicolae Crăciun a declarat în cadrul şedinţei CMC că firma respectivă intenţiona să construiască un bloc supraetajat pe terenul respectiv, unde în prezent se află mai multe case la sol, care urmau să fie demolate. Însă mai mulţi proprietari ai acestora nu s-au înţeles cu firma de construcţii în privinţa compensaţiilor care urmau să le fie achitate sau a asigurării cu alt spaţiu locativ. Deşi câţiva proprietari au acceptat oferta, majoritatea nu au fost de acord să fie despăgubiţi doar cu 1 mie de euro pentru 1 metru pătrat.
Pretorul interimar al sectorului Râşcani, Reghina Apostolov, a declarat în cadrul şedinţei CMC că în prezent, în acest sector există cinci conflicte de asemenea natură, iar circa 30 de case particulare sunt afectate de lucrările de demolare şi construcţie desfăşurate în vecinătate. Potrivit pretorului, CMC trebuie să dea dreptate locatarilor, pentru a stopa ilegalităţile comise de firmele de construcţii.
Pretorul a fost susţinut de consilierul Oleg Cernei, care a declarat că CMC şi Primăria trebuie să apere interesele locuitorilor Chişinăului, iar firma de construcţii îşi poate căuta dreptatea în instanţa de judecată.