La cea de-a 27-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE, sub egida Președinției albaneze a OSCE, a fost aprobată o nouă Declarație cu privire la procesul de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană. Oficialii celor 57 de state au îndemnat părțile să organizeze în termen cât de curând posibil, în anul 2021, o nouă rundă de negocieri, orientată pe abordarea axată pe rezultate, transmite IPN.
În cadrul reunii, care s-a desfășurat în perioada 3-4 decembrie, oficialii celor 57 de state participante la OSCE au reconfirmat importanța procesului de negocieri în formatul 5+2 ca mecanism unic de dialog pentru reglementarea comprehensivă și sustenabilă a conflictului transnistrean. Părțile au fost îndemnate să continue să se implice în modul corespunzător și pe durata Președinției suedeze a OSCE din anul viitor
Biroul pentru reintegrare precizează că, de asemenea, părțile au fost încurajate să-și sporească interacțiunea și coordonarea în gestionarea provocărilor legate de pandemia COVID-19, fiind subliniată importanța asigurării interconectării permanente între cele două maluri ale râului Nistru și lansat apelul de fi depuse eforturi constructive în vederea restabilirii rapide a libertății de circulație.
Totodată, părțile au fost îndemnate să intensifice dialogul și eforturile pentru a asigura protecția drepturilor omului, precum și să lanseze noi inițiative comune menite să promoveze măsurile de consolidare a încrederii în baza progreselor marcate în implementarea Pachetului Berlin Plus.
În același timp, în textul declarației s-a evidențiat necesitatea fortificării angajamentelor convenite pe chestiuni prioritare și a asigurării implementării tuturor înțelegerilor reflectate în protocoalele rundelor formatului de negocieri 5+2 de la Roma în 2018, Viena în 2017 și Berlin în 2016.
Consiliul Ministerial al OSCE a făcut apel către părți să continue, într-o manieră susținută, eforturile la toate nivelurile de negocieri pentru a atinge progrese tangibile pe toate cele trei coșuri ale agendei de negocieri: probleme social-economice; aspecte generale de drept, umanitare și drepturile omului; reglementarea comprehensivă a conflictului, inclusiv aspectele instituționale, politice și de securitate.