Consiliul Europei va examina îndeplinirea deciziei CEDO în cazul “Ilaşcu şi alţii vs Moldova şi Rusia”
Modul în care a fost îndeplinită decizia Curţii Europene pentru Drepturile Omului în cazul Ilie Ilaşcu versus R. Moldova şi Federaţia Rusă va fi examinată la întâlnirea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (CMCE), care se desfăşoară la 3-4 iulie la Strasbourg.
Aceasta este a doua întâlnire de acest gen preconizată pentru anul curent.
Grupul Ilaşcu a câştigat la CEDO procesul împotriva Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse în iulie 2004. Curtea a decis punerea de îndată în libertate a celor doi membri ai grupului Ilaşcu încarceraţi încă la Tiraspol, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa, care însă nu au fost eliberaţi nici până în prezent.
Senatorul român Ilie Ilaşcu, ex-deţinut politic al regimului nerecunoscut de la Tiraspol, a anunţat acum 2 săptămâni că va solicita APCE să retragă Rusiei calitatea de preşedinte al Comitetului de Miniştri al CoE pe motiv că nu întreprinde acţiuni pentru eliberarea celor 2 deţinuţi politici.