Consiliul electoral din Chişinău a fost pustiu marţi

Consiliul electoral de circumscripţie Chişinău a fost pustiu marţi, 19 aprilie. Secretarul Consiliului, Victor Perţu, a declarat pentru Info-Prim Neo că niciun partid politic sau candidat la funcţia de primar nu a venit să depună actele pentru înscrierea în cursa electorală. Luni, în prima zi de primire a documentelor, şi-au prezentat dosarele 8 candidaţi la funcţia de primar. În urma tragerii la sorţi, primul pe buletinul de vot a fost înscris preventiv candidatul PSD, Sergiu Coropceanu. Acesta este urmat de Victor Bodiu de la PLDM, Radu Buşilă de la PPCD, Valentin Krîlov de la „Patria Rodina” şi Oleg Onişcenco de la „Casa Noastră Moldova”. Candidatul PCRM, Igor Dodon, ocupă poziţia a 6-a în buletinul de vot. Pe locul 7 şi 8 au fost înscrişi Valeri Climenco de la „Ravnopravie” şi Vitalia Pavlicenco din partea PNL. Pentru Consiliul municipal Chişinău şi-au depus listele de candidaţi 7 formaţiuni: PCRM, PL, PLDM, PPCD, PNL, „Ravnopravie” şi „Casa Noastră Moldova”. Înscrierea în cursa electorală va avea loc până pe 5 mai.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.