Consiliul electoral de circumscripție amână decizia privind demersul lui Dorin Chirtoacă

Comisia Electorală Centrală va trebui să precizeze procedura de înscriere a persoanelor fizice la referendum. Cu un demers în acest sens vine Consiliul electoral de circumscripție Chișinău, care a lăsat deocamdată fără răspuns solicitarea lui Dorin Chirtoacă de înregistrare în calitate de participant la referendumul din 19 noiembrie, la care alegătorii vor fi întrebați dacă susțin revocarea primarului general.

Vicepreședintele Consiliului electoral de circumscripție, Vitalie Miron, citat de IPN, a declarat că legislația națională în materie de referendum local nu răspunde la întrebări ce țin de condițiile de participare la plebiscit. În această situație, Comisia Electorală Centrală, care este organ superior Consiliului electoral de circumscripție, urmează să aducă claritate.

Vitalie Miron a explicat că legea nu interzice, dar nici nu prevede expres posibilitatea ca o persoană fizică să se înscrie ca participant la referendum. „Astfel, cerem Comisiei Electorale Centrale să se expună asupra situației create: dacă putem sau nu să înregistrăm în calitate de participant o persoană fizică. Dacă acceptăm acest lucru, s-ar putea să avem solicitări de înregistrare la referendum și din partea grupurilor de inițiativă”, a spus Vitalie Miron. El a mai spus că anterior, printr-o hotărâre a Comisie Electorale Centrale, s-a stabilit că la referendum pot participa două categorii de subiecți: partidele politice și organizațiile social-politice.

Decizia de înregistrare sau neînregistrare a lui Dorin Chirtoacă în calitate de participant la referendum nu a fost aprobată, iar Consiliul electoral de circumscripție urmează să solicite opinia CEC și în regim de urgență va anunța o ședință extraordinară în cadrul căreia va examina repetat demersul.

Ion Cebanu, care a fost împuternicit să-l reprezinte pe Dorin Chirtoacă în cadrul organelor electorale pentru depunerea actelor necesare, a spus jurnaliștilor că în Codul Electoral se spune foarte clar cine poate participa la referendum, și anume: cetățenii Republicii Moldova, partidele politice, blocurile electorale etc. Acesta a menționat că logic ar fi ca primarul suspendat al capitalei, împotriva căruia se organizează referendumul, să aibă posibilitatea să discute cu cetățenii, să participe la dezbateri, însă prin faptul că acesta nu a fost înregistrat, nu-i permite acest lucru. Pe când socialiștii sunt deja în plină campanie electorală. Astfel, nu sunt asigurate condițiile egale.

Ion Cebanu a subliniat că instanța de judecată l-a recunoscut pe Dorin Chirtoacă ca parte interesată în referendum și a acuzat Consiliul electoral de circumscripție de atitudine tendențioasă pentru că nu i s-a permis să intervină și să-și expună punctul de vedere.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.