Consiliul de Presă recomandă asigurarea anonimatului martorilor

Consiliul de Presă va remite Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului avocaţilor şi instituţiilor mass-media o recomandare privind asigurarea anonimatului martorilor, la şedinţele publice de judecată, transmite Info-Prim Neo. Recomandarea a fost făcută după ce la Consiliul de Presă au fost depuse două sesizări în legătură cu mediatizarea identităţii unei martore, audiate în dosarul poliţistului suspendat Ion Perju. Secretarul Consiliului, Petru Macovei, a declarat că avocatul Valeriu Pleşca a solicitat la proces anonimatul martorei, însă, cu toate acestea, în mai multe subiecte a apărut numele şi faţa fetei. „În urma prezentării materialului la mai multe instituţii mass-media, domnişoara a suferit un şoc psihologic profund”, a spus Petru Macovei. În cadrul discuţiilor la şedinţa Consiliului de Presă s-a ajuns constatat că la acea şedinţă de judecată au fost comise mai multe greşeli. Avocatul ar fi trebuit să solicite anonimatul persoanei clar şi deschis, iar judecătoarea trebuia să ia o decizie în baza acestei solicitări. Pe de altă parte, şi jurnaliştii trebuiau să ţină cont de Codul Deontologic şi să dea publicităţii numele martorei. Membrii Consiliului de Presă au constatat că jurnaliştii nu au comis încălcări, deoarece nu a existat o interdicţie oficială, o hotărâre a judecătorului care să interzică mediatizarea numelui martorei. Numele martorei a fost dat publicităţii nu cu rea voinţă. Consiliului de Presă recomandă ca pe viitor în cadrul şedinţelor de judecată să se anunţe public despre protejarea unor martori şi avocaţii să solicite clar acest lucru.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.