Consiliul de Presă din Republica Moldova adresează un apel public Maiei Bănărescu, Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, și lui Dargoș Vicol, președinte al Consiliului Audiovizualului, solicitându-le să intervină pentru a descuraja și sancționa încălcările drepturilor copilului în emisiunea „Vorbește Moldova”, difuzată de Prime TV. O decizie în acest sens a fost luată la ședința din 26 aprilie a Consiliului, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului de Presă (CP), la 15 și 16 aprilie, respectivul post de televiziune a difuzat, la o oră de maximă audiență, câte o ediție a emisiunii în format de talk-show „Vorbește Moldova”, întitulată „Părinte, te iubesc!”. Subiectul emisiunii a vizat istoria unei fete, acum în vârstă de 14 ani, care a fost abuzată sexual de tatăl vitreg (concubinul mamei), începând de la vârsta de 11 ani. Consiliul de Presă menționează că realizatorii emisiunii au comis abateri grave de la normele deontologice și de la cele legale, în special prin faptul că nu au protejat identitatea minorei abuzate. Cu toate că numele ei a fost ascuns, prin prezența în studio a părinților și a bunicii, fata poate fi ușor identificată.
Membrii CP sunt de părere că autorii emisiunii au încălcat legea cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației, care spune că „în serviciile de programe radio și televizate se interzice difuzarea informației cu impact negativ asupra copiilor ce conține: (...) orice indicii care ar putea duce la identificarea copiilor implicați în situații cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, abuz sexual, abuz fizic sau psihic, dispute familiale, sinucideri, consum de droguri, abuz de alcool etc.) în calitate de victime sau martori”.
Potrivit membrilor CP, „fac excepție situațiile în care jurnalistul acționează cu acordul părinților (tutorilor, curatorilor) în interesul superior al copilului”. În cazul reflectat, nu s-a urmărit respectarea interesului copilului și nici difuzarea unor informații de interes public, ci oferirea unor detalii senzaționale din viața privată a persoanelor și care satisfac simpla curiozitate a indivizilor și generează audiență, dar lezează demnitatea persoanelor vizate. CP amintește că legea interzice difuzarea interviurilor și declarațiilor în care copiilor le sunt solicitate păreri despre problemele intime de familie sau probleme care le depășesc puterea de judecată. La fel este interzisă și apariția în programele audiovizuale a copiilor mai mici de 16 ani care sunt victime sau martori ale „abuzurilor fizice, psihice sau sexuale”.
Membrii CP amintesc de faptul că Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova obligă furnizorii de servicii media să respecte principiul interesului superior al copilului și prevede că „minorul are dreptul la protecția imaginii și a vieții sale private”. La fel, că „în cadrul programelor audiovizuale, minorul nu poate fi folosit sau expus de către părinți, rude, reprezentanți legali, avocați sau alte persoane responsabile de creșterea și îngrijirea acestuia, în scopul de a obține avantaje de orice tip sau de a influența deciziile autorităților publice”. Potrivit CP, în cazul emisiunii citate, fata abuzată a fost folosită atât de către jurnaliști pentru a realiza un material senzațional, cât și de alte persoane, interesate să influențeze eliberarea din detenție a abuzatorului, condamnat de către prima instanță la 12 ani de închisoare.
Analizând emisiunea, membrii CP au constatat că autorii nu au urmărit să informeze publicul despre abuzul sexual comis asupra unui copil și consecințele unei asemenea fapte, ci să realizeze un program-spectacol, cu scopul de a genera audiență. Realizatorii au profitat de starea de vulnerabilitate a persoanelor implicate – mama, tata, bunica, și le-au prezentat în ipostaze jenante, demne de milă, forțându-le să divulge detalii traumatizante din viața privată, lezându-le astfel demnitatea.
CP consideră că abordarea unor astfel de cazuri de abuz asupra copiilor dăunează persoanelor vizate, publicului, perpetuează practici care duc la crearea de subproduse mediatice, iar per ansamblu, duce la degradarea spațiului mediatic autohton. Membrii CP solicită Avocatului Poporului pentru protecția drepturilor copilului și președintelui CA să facă uz de pârghiile atribuite prin lege pentru a sancționa încălcările de lege comise de Prime TV la realizarea acestei emisiuni și a descuraja producerea de astfel de programe care nu contribuie la dezvoltarea societății, ci la degradarea ei.