Consiliul de Observatori al FPM a aprobat Politica anti-fraudă şi anti-corupţie

Consiliul de Observatori al Fondului Provocării Mileniului Moldova a aprobat Politica de prevenire şi combatere a riscurilor de fraudă şi corupţie, care va fi aplicată pe parcursul implementării Programului Compact, finanţat de Corporaţia Provocările Mileniului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, conform prevederilor acestei politici, FPM Moldova este obligat să elaboreze măsuri adiţionale de prevenire şi de sporire a vigilenţei pe parcursul derulării Programului Compact şi să raporteze orice suspiciuni de fraudă şi corupţie. Membrii Consiliului au apreciat mecanismul anti-fraudă aplicat de FPM Moldova.

Premierul Iurie Leancă a solicitat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor elaborarea unui plan de acţiuni anti-fraudă şi anti-corupţie pentru proiectele de infrastructura drumurilor, bazat pe experienţa dezvoltată în cadrul Programului Compact. Ulterior acest mecanism ar putea fi replicat în alte domenii în vederea asigurării transparenţei şi eficienţei utilizării mijloacelor financiare provenite din asistenţă externă şi din bugetul public.

Un alt aspect, la care s-a referit prim-ministrul, ţine de angajarea cetăţenilor Republicii Moldova în proiectele de reabilitarea infrastructurii drumurilor. Iurie Leancă a solicitat implicarea la maximum a forţei de muncă locale şi organizarea instruirii în scopul sporirii calificării.

Cu referire la reabilitarea sistemelor de irigare, s-a menţionat că până în prezent au fost semnate contractele privind reconstrucţia şi modernizarea sistemelor de irigare de pe râul Nistru Criuleni şi Lopatna, iar pentru reabilitarea sistemelor de irigare Jora de Jos, Coşniţa, Puhăceni şi Roşcani a fost anunţată recent achiziţie internaţională. Totodată, la începutul lunii iulie curent, va fi anunţat un concurs de selectare a companiilor care vor reabilita sistemele de irigare de pe râul Prut: Grozeşti, Blindeşti şi Leova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.