Consiliul de Observatori a amânat alegerea preşedintelui TRM şi a directorilor posturilor naţionale de radio şi TV

Consiliul de Observatori nu a reuşit miercuri, 28 martie să aleagă preşedintele Companiei „Teleradio-Moldova” şi directorii posturilor naţionale de radio şi TV, după ce mai mulţi membri ai CO precum şi candidaţi au constatat că au fost încălcate unele prevederi ale Codului Audiovizualului în ceea ce priveşte rigorile concursului. CO a audiat marţi toţi candidaţii, iar la şedinţa de miercuri urma să aibă loc votarea. Chiar la începutul acesteia Veaceslav Ioniţă, membru al CO, a contestat legalitatea acesteia, întrucât un alt membru - Igor Munteanu, potrivit lui, nu a fost anunţat despre şedinţă. Anatol Dubrovschi, secretarul Consiliului a declarat că Munteanu se afla în deplasare peste hotare. După ce s-a discutat cu şapte candidaţi, la runda de întrebări –răspunsuri, unii dintre aceştia au contestat modul în care s-a desfăşurat concursul şi transparenţa acestuia. Mai mulţi membri ai CO, inclusiv Ioniţă şi Munteanu, (care a apărut între timp), au susţinut această idee. Ei s-au referit în special la faptul că nu a fost respectată prevederea Codului, potrivit căreia, în timpul concursului, urmau să fie făcute publice numele candidaţilor, CV-urile, proiectele de intenţie privind strategia de dezvoltare a Companiei. Munteanu a accentuat şi faptul că mai mulţi membri ai CO nu au primit regulamentul Consiliului, învinuindu-l de acest fapt pe secretar. El a mai spus că a fost anunţat abia marţi dimineaţă la Berlin că în aceeaşi zi trebuia să se prezinte la şedinţă. La rândul său, Anatol Dubrovschi a acuzat pe unii membri că nu vin la CO ca să lucreze, dar au alte scopuri. Totodată, potrivit lui, Munteanu este întotdeauna ocupat şi nu este de găsit. După aceasta au urmat mai multe replici între membrii CO, inclusiv s-au reiterat „condiţiile obscure în care au fost aleşi preşedintele şi secretarul CO”, iar Ioniţă a declarat că va pune în discuţie alegerea altui preşedinte. În timpul discuţiilor, unii membri au propus amânarea votării, ceea ce a provocat reacţie adversă din partea altora. Opiniile candidaţilor de asemenea au fost împărţite. Unii doreau alegerea în aceeaşi zi, în timp ce alţii optau pentru amânarea acestei proceduri. Până la urmă s-a decis amânarea alegerii candidaţilor, iar între timp, CO să asigure publicarea informaţiilor necesare şi să adopte varianta finală a regulamentului Consiliului. Pentru funcţia de preşedinte al Companiei au depus actele 11 persoane, pentru cea de director al televiziunii – 6, iar pentru funcţia de director al postului naţional de radio - 5 persoane, ca ulterior un candidat să-şi retragă dosarul.
  • igor munteanu despre povesti.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.