Consiliul de Miniştri al OSCE a adoptat la Dublin o declaraţie în problema transnistreană

Consiliul de Miniştri al OSCE a adoptat o declaraţie cu privire la negocierile vizând procesul de reglementare a conflictului transnistrean în formatul 5+2, în care îndeamnă părţile să sporească eforturile pentru elaborarea şi implementarea măsurilor de consolidare a încrederii, inclusiv prin eliminarea obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor. Mediatorii şi observatorii sunt chemaţi să intensifice eforturile coordonate şi să utilizeze potenţialul de care dispun pentru promovarea progresului în reglementarea conflictului, transmite Info-Prim Neo. Cea de-a XIX-a Reuniune a Consiliul de Miniştri al OSCE s-a desfăşurat la Dublin, la 6-7 decembrie. Statele participante şi-au exprimat speranţa privind avansarea negocierilor pe cele trei tematici incluse în agenda formatului 5+2, respectiv: aspectele social-economice; chestiuni umanitare şi de drepturile omului; reglementarea cuprinzătoare a conflictului, inclusiv subiecte instituţionale, politice şi de securitate. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de externe de la Chişinău, Republica Moldova a salutat adoptarea Declaraţiei Consiliului Ministerial, care exprimă viziunea consolidată a celor 57 de state participante la OSCE. Declaraţia în cauză reiterează rolul cheie al OSCE în reglementarea conflictului transnistrean, fiind apreciată drept un pas important în crearea climatului internaţional favorabil pentru soluţionarea conflictului. În sesiunea de încheiere a Consiliului Ministerial delegaţia Republicii Moldova a punctat faptul că procesul de reglementare a conflictului transnistrean se desfăşoară într-un context politic mai larg, care include şi aspecte ce vizează neîndeplinirea angajamentelor privind retragerea forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, necesitatea crescândă de transformare a mecanismului actual de pacificare într-o misiune multinaţională, civilă şi compactă, cu mandat internaţional corespunzător. Delegaţiile Uniunii Europene şi SUA au exprimat sprijin pentru elaborarea principiilor de bază a reglementării cuprinzătoare cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, au reiterat necesitatea îndeplinirii în totalitate a angajamentelor vizând retragerea forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, promovarea în continuare a obiectivului de demilitarizare. În plus, Delegaţia SUA a subliniat importanţa demarării discuţiilor procesului de transformare a operaţiunii curente de pacificare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.