Consiliul de asociere UE-Republica Moldova se întrunește marți la Bruxelles

Peste o săptămână, la Bruxelles se va întruni Consiliul de asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova. Republica Moldova va fi reprezentantă de către o delegație condusă de premierul Natalia Gavrilița, transmite IPN.

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, a precizat că pe agendă au fost incluse mai multe subiecte. „Inclusiv vrem să avansăm și pe anumite realizări practice în relația noastră cu Uniunea Europeană”, a notat vicepremierul. Este vorba despre fortificarea rezilienței energetice a Republicii Moldova, interconexiuni în domeniul energiei, precum și integrarea continuă în coridoarele de transport.

De asemenea, este vorba despre un acces mai larg pe piața europeană și despre accelerarea liberalizării roamingului cu UE. „Sunt și alte subiecte importante atât pentru Republica Moldova, cât și pentru procesul nostru de aderarea la Uniunea Europeană”, a notat Nicu Popescu.

Reuniunea Consiliului de asocierea UE-Republica Moldova este planificată pentru data de 7 februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.