Consiliul de administraţie al SA Termocom nu a putut fi ales în lipsă de cvorum. Joi, 10 iunie, la Adunarea Generală s-a întrunit un număr de acţionari care au împreună 80% din pachetul de acţiuni, iar pentru ca alegerile să aibă loc este nevoie de cel puţin 85% de acţiuni, transmite Info-Prim Neo. În lista acţionarilor cu drept de participare sunt incluse 948 de persoane. Principalul acţionar este Consiliul municipal Chişinău (CMC), cu 79% din pachetul de acţiuni al întreprinderii. Iniţial pe ordinea de zi a Adunării Generale era inclusă şi alegerea directorului societăţii. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a menţionat că, în conformitate cu unele modificări despre care Primăria nu a fost anunţată de Camera Înregistrării de Stat, directorul întreprinderii nu este ales de către Adunarea Generală, ci de către Consiliul de administraţie. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, din Consiliu urmează să facă parte 7 persoane. „Dar nu este exclus ca să convocăm o nouă Adunare Generală pentru a modifica statutul şi a reveni la 9 membri”, a precizat primarul. În Consiliu au fost propuşi mai mulţi consilieri municipali, delegaţi ai Parlamentului şi reprezentantul Guvernului. Este vorba de Corneliu Pântea, Ion Gabura, Tudor Cernenco, Veronica Herţa, Emil Guţu, Sergiu Ciaus, Pavel Caba, Eugen Roşcovan, Serghei Palihovici, Vladimir Babici, Victor Bejenaru şi Vladimir Doncenco. Dorin Chirtoacă a mai spus că Dionisie Antocel nu este în listă „deoarece a comunicat că doreşte să-şi încheie activitatea”. Următoarea adunare va fi convocată pe 1 iulie.