Bibliotecile moderne nu mai sunt simple săli de lecturi. De mai mult timp, instituțiile din țară promovează proiecte de dotare cu tehnologii și inițiază programe noi de lectură, mai ales pentru copii și adolescenți. Inițiativele care se pliază pe dezvoltarea bibliotecilor din zonele rurale, dar și urbane, sunt prezentate astăzi, 14 noiembrie, la Consiliul Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova, întrunit la Biblioteca Națională, transmite IPN.
Președinta Asociației Bibliotecarilor, Mariana Harjevschi, a precizat că la evenimentul de astăzi a fost invitată întreaga comunitate a bibliotecarilor, fiind vorba despre o conferință națională, organizată anual. În cadrul evenimentului, sunt împărtășite experiențele și istoriile de succes ale bibliotecarilor.
Mariana Harjevschi a precizat că anul acesta este și momentul pentru a transmite ștafeta următorului președinte al Asociației, care urmează să fie ales pentru un mandat de trei ani. Astăzi urmează să fie prezentat un raport pentru cei trei ani de mandat. Acesta denotă reușitele rezultând din provocările cu care se confruntă comunitatea bibliotecară și vine cu sugestii pentru îmbunătățiri.
Elena Pintilei, director general al Bibliotecii Naționale, a declarat că, pentru a răspunde actualelor cerințe, Asociația a colaborat fructuos în cadrul proiectului național „Novateca”, fiind făcute investiții substanțiale în bibliotecile publice. De asemenea, au fost dezvoltate proiecte de liderism, advocacy, au fost desfășurate instruiri în domeniul tehnologiilor informaționale.
Directoarea Bibliotecii publice „Mihai Eminescu” din Rezina, Galina Davâdic, s-a referit la acțiunile întreprinse pentru a atrage cititorii la bibliotecă. Pentru copii a fost amenajată o sală cu literatura corespunzătoare vârstei, care este dotată și cu jucării. De curând biblioteca și-a completat colecția cu un număr impresionant de cărți sonore cu tematică diversă. De asemenea, există și cărți cu imagini și ochelari 3D. Totodată, instituția a inițiat un tur al grădinițelor din oraș pentru a prezenta copiilor aceste cărți.
Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova a fost constituită în anul 1991. În prezent întrunește peste 1700 de membri individuali și colectivi, aceștia reprezentând întreg sistemul național de instituții informațional-bibliotecare: biblioteci naționale, specializate, publice, universitare, din licee, școli, colegii etc.