Consiliul AIE se va întruni marţi
Consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană se va întruni în şedinţă, cel mai probabil, marţi seară, 1 noiembrie. Despre aceasta a anunţat presa preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, transmite Info-Prim Neo.
„Subiectul principal vizează alegerea şefului statului. Vom vorbi despre metodele şi soluţiile care trebuiesc identificate, deoarece, dacă nu se alege şeful statului şi se merge la alegeri anticipate, vom avea efecte foarte neplăcute”, a declarat Marian Lupu.
Liderul democrat a mai spus că este nevoie să fie depăşită criza politică, să se aleagă şeful statului. „E necesară o stabilitate pentru trei ani de zile ca să promovăm toate angajamentele asumate”, a menţionat liderul PDM.
Potrivit lui Marian Lupu, PDM a negociat aparte cu PCRM, dar ar fi mai eficientă o discuţie pe platformă largă, ca partidele să nu alerge de la unul la altul. „E nevoie de discuţii în condiţii de maximă transparenţă, pentru ca cineva să nu poată spune că, uite, noi aşa am spus, dar ei altceva au înţeles”, a accentuat Marian Lupu.
Ultima întrunire a Consiliului AIE a avut loc săptămâna trecută.